Liderii celor două Corei şi-au început în această dimineaţă discuţiile în cadrul summit-ului de trei zile de la Phenian. În încercarea de a lăsa în urmă zeci de ani de animozităţi, cele două ţări vecine speră prin această întâlnire să relanseze relaţiile bilaterale.

Preşedintele sud-corean, Roh Moo-hyun, doreşte diminuarea tensiunilor dintre cele două ţări, care teoretic se află în continuare în război, şi sporirea legăturilor economice.

Un alt subiect important ce va fi dezbătut este cel al programului de denuclearizare a Coreei de Nord, pe care sudul îl va susţine în continuare. Oficialităţile de la Seul au trimis deja mai multe tranşe de combustibil pentru a suplini închiderea unuia dintre cele mai mari complexe nucleare din Coreea de Nord. Administraţia de la Seul va continua să pompeze miliarde în economia nord-coreană pentru a-şi proteja propriile interese în regiune.

Pentru prima dată în ultimii şapte ani, liderii celor două state coreene s-au întâlnit ieri. Preşedintele sud-coreean Roh Moo-Hyun a sosit la Phenian. Liderul nord-coreean Kim Jong-il l-a întâmpinat pe omologul său sud-coreean, cu garda de onoare.

"Ca preşedinte traversez această linie interzisă. După ce mă întorc în Coreea de Sud, sper ca gestul meu să fie urmat de cât mai mulţi oameni şi încetul cu încetul acestă linie de demarcaţie să nu mai existe", a susţinut Roh Moo-Hyun, preşedintele sud-coreean.

Summitul dintre cele două state coreene, al doilea din istorie după cel din anul 2000, se va încheia mâine.