Solidaritatea internaţională se simte din plin în insula indoneziană Java, care a fost lovită sâmbătă de un cutremur devastator. Observatorii sunt de părere că reacţiile la solicitările guvernului indonezian au fost mult mai prompte decât după devastatorul tsunami de la sfârşitul anului 2004.

Prioritară este acum ajutorarea zecilor de mii de sinistraţi care au rămas fără adăpost, mai ales că pe insulă plouă torenţial. A doua urgenţă este sprijinul sanitar, în condiţiile în care toate spitalele sunt supra-aglomerate.

În Java este nevoie în aceeaşi măsură de medici, de medicamente şi de instrumente medicale. Potrivit estimărilor oficiale, numărul răniţilor depăşeşte 20 de mii. Misiunea ONU a cerut de la Geneva trei spitale de campanie şi corturi.

Sosirea ajutoarelor a fost facilitată de deschiderea completă a aeroportului de la Giojakarta, avariat de cutremurul de sâmbătă.

Totodată, din mai multe părţi ale lumii au sosit echipe specializate în descoperirea persoanelor îngropate în dărâmături, chiar dacă speranţa găsirii unor supravieţuitori este minimă. Cutremurul de sâmbătă, cu o magnitudine de 6,3 grade pe scara Richter, urmat de câteva zeci de replici, a făcut 5.136 de morţi.