Ajutoarele oferite ţărilor sărace nu au niciun efect asupra creşterii economice, iar politicile de întrajutorare a acestora ar trebui revizuite, au afirmat într-un document doi foşti economişti de la Fondul Monetar Internaţional, potrivit Reuters.
"Nu am găsit o legătură solidă între ajutoare şi creşterea economică", susţine Raghuram Rajan, care a plecat de la şefia FMI în 2006, iar acum predă la Universitatea din Chicago, şi Arvind Subramanian, care a părăsit FMI anul acesta, pentru Institutul Peterson de Economie Internaţională.
Aceştia susţin că de cele mai multe ori banii oferiţi ţărilor sărace nu sunt cheltuiţi eficient şi se pierd, fără să ajute în vreun fel dezvoltarea acestora. "Una dintre cele mai importante întrebări din economie", potrivit acestora, este dacă ajutoarele externe ajută ţările sărace să se ridice.
Subramanian spune că banii ar fi mai bine cheltuiţi pe studii şi pe fondurile de dezvoltare care să determine sectorul privat să scoată produse care să ajute ţările sărace. Companiile private, de exemplu, au fonduri insuficiente pentru a dezvolta vaccinul anti-malarie.
"Trebuie să răspundem provocării de a transforma bunele intenţii în bune rezultate", spune Subramanian.
Foto Wikipedia
Ajutoarele oferite ţărilor sărace sunt ineficiente, susţin economiştii
Vineri, 20 Iulie 2007 10:00
| Vot: |
0
|
31 vizualizari, 2 comentarii, 0 voturi
Taguri: ajutoare, creştere economică, fonduri de întrajutorare, sărăcie, ţări sărace,
Taguri: ajutoare, creştere economică, fonduri de întrajutorare, sărăcie, ţări sărace,
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea.net
Pe aceeasi tema
- ONU: Standardul de viaţă în lume a înregistrat o creştere fără precedent
Vineri, 10 Noiembrie 2006 09:05 - Coloniile mizeriei
Duminica, 13 Mai 2007 14:29 - Adăposturile sociale oferite de autorităţi, puţine şi supraaglomerate
Sambata, 03 Noiembrie 2007 07:47
Comentariile cititorilor
2. Anonim
Sambata, 21 Iulie 2007 08:42
| Raspunde la comentariu
1. Anonim
Vineri, 20 Iulie 2007 10:52
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
BEI oferă României un miliard de euro pentru infrastructură
Astazi, ora 08:29Banca Europeană pentru Investiţii ar putea finanţa România cu până la un miliard de euro pentru proiecte de infrastructură.
Economia mondială a scăzut pentru a treia lună consecutiv în august
Astazi, ora 08:12Economia mondială a scăzut pentru a treia lună consecutiv în august şi, deşi ritmul declinului a fost mai lent decât în iulie, perspectivele se menţin pesimiste, arată datele unui studiu realizat de JPMorgan.
Operatorii de leasing imobiliar dau vina pe notari pentru lipsa de clienţi
Astazi, ora 07:38Conflict între notari şi societăţile de leasing imobiliar. Reprezentanţii firmelor se plâng că afacerilor le merg tot mai prost din cauză că notarii aplică taxe duble la cumpărarea unei case în leasing, iar clienţii nu sunt...
Preţurile apartamentelor vechi continuă să scadă
Joi, 04 Septembrie 2008 18:31Pentru că oferta de case creşte de o lună la alta, şi de teamă că nu vor mai putea să vândă deloc, proprietarii au scăzut preţurile locuinţelor cu mii de euro.
Aproape 40% din angajaţii români stau pe messenger în timpul serviciului
Astazi, ora 02:2339,5% din angajaţii cu acces la internet din România stau pe programe de tip messenger în timpul orelor de lucru, arată un sondaj efectuat de BestJobs, în rândul a 1.627 de persoane, în perioada 29 august-1 septembrie 2008.
Cele mai CITITE din Economie
- Flota aeriană de luptă a României va fi dotată cu avione multirol - VEZI IMAGINI CU AVIOANELE FAVORITE (7118)
- Bucureştiul a urcat şapte poziţii în topul celor mai scumpe oraşe din lume, în 2008 (1105)
- De anul viitor poliţele RCA şi CASCO se vor scumpi cu 40% şi respectiv 20% (965)
- Preţurile apartamentelor vechi continuă să scadă (840)
- Aproape 40% din angajaţii români stau pe messenger în timpul serviciului (776)
Cele mai VOTATE din Economie
- Aproape 40% din angajaţii români stau pe messenger în timpul serviciului (3,92/5)
- Flota aeriană de luptă a României va fi dotată cu avione multirol - VEZI IMAGINI CU AVIOANELE FAVORITE (3,4/5)
Cele mai COMENTATE din Economie
- Flota aeriană de luptă a României va fi dotată cu avione multirol - VEZI IMAGINI CU AVIOANELE FAVORITE (73)
- Aproape 40% din angajaţii români stau pe messenger în timpul serviciului (4)
- De anul viitor poliţele RCA şi CASCO se vor scumpi cu 40% şi respectiv 20% (3)
- Bucureştiul a urcat şapte poziţii în topul celor mai scumpe oraşe din lume, în 2008 (2)
- Românii aveau restanţe la credite de aproape 500 milioane euro la sfârşitul lunii iulie (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
A circulat cu 300 Km/h pe autostradă, a ignorat trei baraje ale poliţiei şi, deşi a fost prins, are în continuare permisul. Cum comentaţi?
Astazi, ora 00:48Comisarul-şef George Grigore de la Poliţia Autostrăzi a dat amănunte asupra cazului motociclistului care, circulând cu aproximativ 300Km/h, a refuzat să se supună semnalelor de a încetini şi a trecut prin trei baraje consecutive...
- Protest incendiar în fotbal. Peste o mie de suporteri ai FC Timişoara, revoltaţi de penalizarea echipei
- Peste 50% din pacienţii bucureşteni îşi plătesc singuri medicamentele
- Dezastru ecologic în judeţul Cluj, însă autorităţile nu au observat
- A treia zi la Haga: România a demonstrat că Insula Şerpilor este o stâncă. Ucraina nu a contestat argumentele
- Monica Şerbănescu nu primeşte undă verde de la CSM pentru şefia DNA
- Procurorii-şefi ai DNA, DIICOT şi Parchetului ICCJ ar putea fi numiţi de CSM, nu de preşedinte
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Premierul Tăriceanu inspectează astăzi groapa de gunoi de la Glina
Astazi, ora 10:41Premierul Călin Popescu Tăriceanu vizitează astăzi groapa de gunoi a Capitalei, din localitatea Glina. Două zile de curăţenie, sute de mii de tone de gunoaie, două sute de utilaje şi alte câteva sute de muncitori. Aşa ar putea...
- Gordon Brown promite să elibereze Marea Britanie de "dictatura petrolului"
- Trei căţeluşi pufoşi caută stăpân - FOTO
- O magazie de furaje din oraşul Deta a fost mistuită de flăcări
- Cătălin Avramescu: În PD-L există oligarhi
- Rata sinuciderilor din armata SUA va atinge un record în 2008
- Sarah Palin, acuzată şi de infidelitate în presa americană
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 05.09 | 06.09 |
| Timişoara | 34 °C | 32 °C |
| Arad | 33 °C | 30 °C |
| Bacău | 30 °C | 32 °C |
| Braşov | 29 °C | 30 °C |
| Cluj Napoca | 30 °C | 32 °C |
| Constanţa | 27 °C | 33 °C |
| Europa | 05.09 | |
| Atena | 34 °C | |
| Berlin | 22 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 26 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 16 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5555 RON |
| 1 USD | 2,4496 RON |
| 1 GBP | 4,3655 RON |
| 1 CHF | 2,2204 RON |
| 100 HUF | 1,4886 RON |
| 100 JPY | 2,2595 RON |
| 1 BGN | 1,8179 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









