Cine câştigă în criză 1.000 după ce termină facultatea?
Doar specialiştii din IT, a spus pentru MONEY.ro George Butunoiu, managing partner al firmei George Butunoiu Executive Search .
“Orice proaspăt absolvent, de la orice facultate, care lucrează de 2 ani sau mai mult în software poate câştiga uşor 1.000 de euro”, explică George Butunoiu.
Nu sunt relevante nici studiile şi, implicit, nici dacă a absolvit o facultate din plan local sau din Europa ori America.
“Fiind vorba doar de software, diploma nu are absolut nicio relevanţă”, spune George Butunoiu.
Cât câştigă omologul unui young professional (specialist debutant) român în Europa?
“Cel puţin dublu. Dacă ne referim la medicii la început de carieră, atunci în ţările din Vest, salariile lor sunt triple”, a spus pentru MONEY.ro Mihaela Scarlat, executive researcher la Advice Human Resources.
George Butunoiu spune că omologul unui specialist debutant român “de 1.000 de euro” câştigă în medie 1.500 de euro, dacă optează să lucreze în Europa.
Notarii au fost cel mai puţin afectaţi de criză.
“Veniturile avocaţilor şi notarilor nu au fost afectate pentru că numărul clienţilor care le solicitau serviciile a fost în creştere în această perioadă”, susţine Mihaela Scarlat.
Un specialist câştigă cu până la 30% mai puţin în 2010, faţă de 2008.
Mingea e în terenul angajatorilor. Numărul de candidaţi eligibili chiar şi pentru o poziţie de top, foarte specializată, dintr-o companie a urcat sistematic în ultimii 2 ani, astfel încât firmele şi-au permis să recurgă la măsuri radicale pentru a-şi ţine costurile sub control, cu riscul asumat de a pierde angajaţi. Criza a demonstrat că nimeni nu e de neînlocuit. Dacă nu îşi asumă regulile jocului. Capitalist.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M