Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a anunţat, marţi, că poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală faţă de o femeie de 38 de ani din localitatea Marghita, pentru gestiune frauduloasă.
Femeia este suspectată că, în perioada mai 2009 - august 2011, în calitate de consilier credite la o sucursală bancară din localitate, a prejudiciat 19 dintre clienţii băncii, cărora le administra conturile.
"Cea în cauză este acuzată că a efectuat o serie de operaţiuni neautorizate. A creditat artificial 19 solicitanţi de credit respinşi, cu sume luate din conturile unor alţi clienţi ai băncii, iar ulterior ratele lunare au fost dirijate înspre conturile personale sau ale familiei sale, banii fiind folosiţi în interes personal", a spus Dinu.
Potrivit Alinei Dinu, prejudiciul total provocat astfel este de 215.245 de lei şi a fost recuperat integral. Poliţiştii de investigare a fraudelor bihoreni continuă cercetările cu femeia în stare de libertate.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M