Agresorul poliţistului din Târgovişte a fost reţinut pentru 24 de ore
Tânărul, care a băgat în comă un poliţist din Târgovişte, a fost prins duminică seară, în Bucureşti, în urma unei acţiuni la care au particiat numeroase forţe din Poliţia Română şi DGIPI. Luni, interlopul a fost dus la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, nu înainte de a trece pe la spital deoarece i s-a făcut rău. Poliţistul agresat este internat în comă de gradul IV la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.
Agresorul poliţistului din Târgovişte a fost prins
Daniel Uţă, agresorul poliţistului din Târgovişte a fost reţinut pentru 24 de ore. Până în acest moment, bătăuşul nu şi-a recunoscut fapta.
Daniel Uţă a fost prins duminică seară de poliţişti într-un apartament din cartierul Rahova din Bucureşti. Se ascunsese la prietena lui. Fata a fost şi ea ridicată de poliţişti împreună cu alţi doi prieteni. Ziarele de luni scriu că tânărul Daniel Uţă, zis Danezu', făcea partea din clanul Ghenosu.
Pe drumul de la Bucureşti către Parchetul din Târgovişte suspectului i s-a făcut rău, din cauza drogurilor pe care le consumase, dar şi a alcoolului. El a ajuns chiar la spitalul unde poliţistul pe care l-a agresat se zbate între viaţă şi moarte. După câteva ore petrecute la spital, atacatorul a fost trimis din nou la Parchetul Dâmboviţa.
Sâmbătă-noaptea, agentul Codruţ Oprea se afla într-un bar din centrul oraşului Târgovişte, în afara programului. La un moment dat, un bărbat l-a lovit în cap, din spate, cu o sticlă de vin. Lovitura a fost atât de puternică încât poliţistul a intrat în comă. Agresorul a reuşit să fugă după ce a sărit prin fereastra de la baia localului. Poliţistul a fost operat pe creier şi se află internat în comă de gradul IV la Spitalul Floreasca.
Oamenii legii vor să vadă dacă ceea ce s-a întâmplat este sau nu o răzbunare, pentru că poliţistul lovit este chiar cel care l-a anchetat pe tânărul violent.
Daniel Uţă nu este la primul caz de agresiune. Asta-primăvară, imaginile în care a fost surprins în timp ce o snopea în bătaie pe prietena lui, în vârstă de numai 19 ani, au şocat o ţară întreagă.
În aprilie, agresorul s-a predat singur poliţiei, la trei zile după ce a bătut-o pe fiica şefului de post din comuna Pietroşiţa. Victima şi-a retras apoi plângerea, aşa că procurorii n-au început urmărirea penală.
Ziarul Puterea scrie în ediţia de luni că gruparea din care facea parte agresorul poliţistului are legături în cele mai înalte unghere ale statului, de la oameni politici la magistraţi şi procurori. Spre exemplu, presa locală a scris că viceprimarul oraşului Târgovişte ar fi vizat de o anchetă după ce din cercetări a reieşit că este în legături de afaceri cu clanul Ghenosu.
Ziarul Gândul aduce însă în prim plan faptul că poliţiştii sunt tot timpul în pericol. Datele IGP arată că de la începutul acestui an, peste 200 de poliţisti au fost atacaţi de infractori, în timpul serviciului. Cele mai multe victime în uniformă provin din rândul patrulelor de intervenţie de la ordine publică şi de la circulaţie.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

