Danezu a mai înjunghiat un tânăr / FOTO: radioomega.ro

Constănţeanul Robert Daniel Sintion a refuzat să bea un pahar cu whisky cu Daniel Uţă. Din acest motiv, s-a ales cu o rană care i-a brăzdat tot spatele. Incidentul s-a petrecut în 2008, la terasa Elion Service din Eforie Sud, unde Robert Daniel Sintion bea o bere împreună cu doi prieteni, scrie adevărul.ro.

Ofensat că a fost refuzat, „Danezu'", aşa cum i se spune lui Uţă, a luat foc. „Mi-a zis: «Vrei să-ţi pun masa asta în cap?». Cum era beat, a luat masa şi a aruncat-o, dar s-a dezechilibrat şi a căzut. S-a ridicat cu un pahar spart şi s-a repezit spre mine, să mă taie", a relatat tânărul. Robert s-a ferit, s-a întors cu spatele şi a sărit balustrada falezei ca să scape. Nu şi-a dat seama decât mai târziu că „Danezu'" reuşise să-l atingă. Victima îşi aminteşte doar că a simţit ceva cald pe spate. Era sângele care i se scurgea din rană.

Dosarul lui Uţă a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, acolo unde este şi în momentul de faţă.