Cand curiozitatea omoara pisici Teoretic, eu consider ca violenta e un lucru rau. Practic, atunci cand ea exista cu certitudine trebuie evitata. Aici nu e vorba doar de sport, ci e vorba in general de imaginea de femeie usoara a presei care vrea sa arate totul fara perdea si care ar incalca orice principiu de dragul ratingului. Iar cand spun asta, nu ma refer ca acel “sarman” cameraman “isi facea datoria”, ci ma refer la interminabilele demonstratii de impertinenta ale presei. Ma refer la momentele cand camerele de luat vederi violeaza intimitatea persoanelor publice in spatiul privat (oare stie gyorfi sa faca sex oral?), cand un amplu interviu “nu incape in pagina” si e ajustat astfel incat sa instige, sa denigreze sau sa devina cat mai tendentios, cand patronul unui trust intra la pauza in vestiar (redactie) si dicteaza schimbari in echipa (articol) fara voia antrenorului (editorialistului)… si multe alte exemple josnice la care o parte a presei recurge. Toate aceste fapte speram ca nu predomina, dar cu siguranta lasa un gust amar in gura consumatorului de informatii. E cert ca va cumparam ziarele, va accesam siteurile, va urmarim pana si stirile cele mai “tzatzoase” de la ora 8… dar asta nu ne impiedica sa mai si filtram unele informatii, desi multi consumatori confunda presa cu monitorul oficial. E clar ca va cumparam, dar nu va iubim. Teoretic, conform legii toti suntem liberi. Practic, e bine ca fiecare sa-si vada lungul nasului, sa se intinda cat ii e plapuma… si, fie planta, fie animal, fie om, sa respecte legile firii in care putem trai cu totii in pace si armonie atata timp cat nu calcam floarea de colt, cat nu ne aventuram in jungla printre tigrii si nu sfidam un grup, un spirit sau o pasiune. Iar cand unii se vor gasii sa sustina aceste idei ale mele sau altii atitudinea celor care au dat o scatoalca operatorului kamikaze, nu o vor face pentru ca ne dorim sa curga sange, nu suntem rasisti, nu suntem insetati de schingiuiri barbare, ci pentru ca se face prea mult caz pe marginea unui incident prea minor si izolat. Va apreciem spiritul de colegialitate desantata. In lume sunt sute, mii de oameni, fani, suporteri loviti … de soarta, de lanturi mult mai groase, de jandarmerie (uneori nemotivat)… si nu se mai consuma atata timp, hartie si cerneala. Dar cand e vorba de un angajat in presa… In aceste randuri am incercat sa nu aplaud pumnii, lanturile si picioarele, ci sa indemn la mai multa chibzuinta din partea cameramanilor “eroi”. Sunt sigur ca se pot obtine cadre profesioniste cu aparatura din dotare si de la o distanta suficient de putin jignitoare. Iar daca porti o legitimatie mass-media de libera trecere, asta nu inseamna ca poti ignora pe cei ce te inconjoara (in ciuda recomandarilor jandarmeriei), nu te vor adopta demostrantii francezi, nu te vor dribla gloante in irak … dar asta e… este la moda razboiul live.

Ar trebui sa aiba interdictie pe viata sa se mai apropie la mai putin de 500 de m de vreun stadion , plus vreo 3-4 ani de inchisoare pentru toti cei care l-au atins pe cel cu camera !!!!