Mii de românii stabiliţi peste graniţe, dar care vor să petreacă Paştele în România, au înroşit liniile telefonice ale firmelor de închiriat maşini. Ca să fie siguri că au autovehiculul la scară în ziua de Paşte, românii au făcut rezervări la firmele specializate chiar şi cu câteva luni înaintea sărbătorilor.

Astfel de răspunsuri primesc cei care vor să închirieze o maşină pe ultima sută de metri. Reprezentanţii firmelor de profil spun că afacerea a mers anul acesta mai bine ca niciodată.

"Cererea e cu mult peste posibilităţile noastre, deşi avem o flotă de aproximativ 100 de maşini. De aproximativ o săptămână nu mai avem nicio maşină. (..) Am mai achiziţionat 20 de maşini în ultima săptămână pe care le-am închiriat într-o zi", a declarat Radu Ursăcescu, administrator firmă de închirieri.

Reprezentanţii firmelor care închiriază maşini spun că afacerea a mers bine şi datorită faptului că anul acesta, catolicii şi ortodocşii sărbătoresc Paştele în aceeaşi zi.

"De două trei săptămâni deja suntem asaltaţi cu mailuri, cu telefoane. (..) 70% dintre clienţii noştri din perioada aceasta sunt români plecaţi în străinătate care vin într-o scurtă vacanţă în România. (..) Foarte mulţi şi-au făcut rezervările cu 2-3 luni înainte", a declarat Vili Gavriluţă, administrator firmă de închirieri.

Cei care închiriază maşini spun că majoritatea clienţilor sunt români stabiliţi în Spania, Franţa sau Anglia. Cine închiriază o maşină din clasa medie, pentru 3 zile în timpul săptămânii, trebuie să plătească între 50 si 80 de euro pe zi. Pentru week-end preţul creşte însă, iar clientul plăteşte până la 220 de euro zilnic.