Sute de vârstnici se înghesuie la cozi, să obţină bilete cu preş redus în staţiunile balneoclimaterice din ţară. Oamenii spun că au depus cereri încă din iarnă, pentru a fi siguri că prind un loc la Olăneşti, Băile Felix, Vatra Dornei, Herculane sau Căciulata.

Astfel, de exemplu, Casa de Pensii brăileană a primit, în acest an, de la minister, cca 200 de bilete. Cererea, în schimb, a crescut cu 30 % faţă de anii anteriori.

Şi la Braşov, pensionarii se aşază devreme la coadă, pentru a se asigura că prind un loc într-o staţiune. Cei mai mulţi braşoveni optează pentru litoral.

Camelia Butnar, director executiv la Casa Judeţeană de Pensii Braşov, spune că sunt înregistrate 6.500 de cereri, iar numărul de bilete repartizate pe anul 2007 este de cca 6.700.

Un sejur de 18 zile în oricare dintre staţiunile incluse în programul destinat lor îi costă pe pensionari jumătate din pensie. Condiţia este ca pensia să nu depăşească 2.000 de lei.