În Timiş, sute de agenţii imobiliare au dispărut în ultimii doi ani din peisaj. "Din baza de date a Registrului Comerţului, rezultă faptul că în anul 2008 s-au radiat 171 de societăţi comerciale, în timp ce în 2009, numărul acestora a fost mult mai mare, mai exact 283", a declarat pentru Realitatea TV Timişoara, Nicoleta Jivcov, şef birou preluare cereri ORC Timiş.
Agenţii imobiliari se plâng că tranzacţiile au îngheţat în ultima perioadă. Vânzările de terenuri sunt aproape inexistente, asta pentru că numărul investitorilor se apropie îngrijorător de.... zero. "În 2007 am vândut aproximativ 5 terenuri în fiecare lună, în timp ce în 2009, am vândut 2 terenuri tot anul", spune Nicoleta Pop, patronul unei agenţii imobiliare.
Şi numărul tranzacţiilor cu apartamente s-a redus semnificativ în ultimele luni, cu aproape 90%, susţin reprezentanţii companiilor imobiliare.
Agenţii imobiliari recomandă ca, în perioadă de criză, vânzătorii să fie mai flexibili, atât în ceea ce priveşte preţurile cât şi în ceea ce priveşte condiţiile de vânzare.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M