Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Agenţiile HR au dat cu împrumut peste 10.000 de angajaţi anul trecut

Într-o perioadă dominată de concedieri, firmele de recrutare au fost obligate să se reorienteze rapid către alte servicii pentru a rezista pe piaţă. Afacerea cea mai profitabilă s-a dovedit leasingul de personal, prin care au împrumutat forţă de muncă pe perioade determinate către diverse companii, în funcţie de nevoile acestora.

Firmele din Timiş au angajat 3.450 de persoane
Firmele din Timiş au angajat 3.450 de persoane / FOTO: adevarul.ro

Cele mai mari şapte firme de resurse umane din România au rulat un număr mediu de peste 10.900 de salariaţi la nivelul anului 2009, marea majoritate a acestora fiind împrumutaţi altor companii, cu toate că figurează pe ştatele de plată ale agenţiilor HR.

Potrivit datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), firma de resurse umane care a înregistrat cea mai mare cifră de afaceri anul trecut, Lugera & Makler, are şi cel mai mare număr de angajaţi, peste 2.400. Cu toate că afacerile i-au crescut cu aproximativ 30%, până la 90,5 mil. lei, susidiara locală a multinaţionalei din Slovacia a renunţat la aproximativ 360 de angajaţi pe parcursul anului 2009, în funcţie de volumul de activitate al clienţilor.

În schimb, numărul angajaţilor firmei de recrutare Trenkwalder Sobis, fililala locală a grupului austriac Trenkwalder, a crescut de la 1.280 la 1.500 de persoane în cursul anului trecut. Şi afacerile companiei au avansat cu peste 30% în aceeaşi perioadă, până la 37,6 mil. lei.

„Principalul motor al creşterii îl reprezintă triplarea numărului contractelor de leasing de personal”, a declarat Bogdan Florea, directorul general al Trenkwalder Sobis. Potrivit acestuia, firma a intermediat anul trecut ocuparea unui număr de 3.000 de locuri de muncă. Printre clenţii care au „împrumutat” personal de la firma austriacă se numără Nokia, Continental Automotive Systems şi Leoni Wiring Systems.

Alte două firme HR care şi-au crescut considerabil numărul de angajaţi în perioada de criză au fost Adecco şi Agenţia de Servicii Professional. Cu toate că Adecco a pierdut anul trecut poziţia de lider pe care o deţinea pe piaţa locală, firma elveţiană a avansat cu 250 de angajaţi în 2009, până la 2.200. Firma cu capital românesc Professional a înregistrat afaceri cu 40% mai mari anul trecut, iar numărul de angajaţi a crescut de la 1.100 la peste 1.400.

O companie HR care şi-a redus numărul mediu de angajaţi în 2009 a fost Manpower România, filiala celei mai mari firme de profil din SUA. Potrivit datelor ONRC, Manpower are cu 300 mai puţini salariaţi decât la sfârşitul anului anterior, ajungând la un număr de 1.130 persoane pe ştatele de plată. Afacerile Manpower au crescut cu circa 20% în cursul anului trecut, până la 53,2 mil. lei.

Top agenţii HR 2009

1. Lugera & Makler - 90,4 mil. lei (2.430 angajaţi)

2. Adecco - 81,5 mil. lei (2.220 angajaţi)

3. Manpower - 53,2 mil. lei (1.130 angajaţi)

4. APT Grup - 50,7 mil. lei (1.070 angajaţi)

5. Trenkwalder Sobis - 37,6 mil. euro (1.480 angajaţi)

6. Agenţia de Servicii Professional - 35,3 mil. euro (1.410 angajaţi)

7. AIMS - 23,3 mil. lei (360 angajaţi)

Sursa: ONRC

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro