S. Olaru susţine că Teoctist a lucrat pentru Securitate
Istoricul Stejărel Olaru afirmă că Patriarhul Teoctist a fost cel puţin agent de influenţă al Securităţii, înainte de 1989. Stejărel Olaru a declarat, în emisiunea Puterea Banilor, la Money Channel, că a descoperit numele Patriarhului în mai multe documente ale Securităţii. În replică, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române susţine că acuzaţiile aduse Patriarhului sunt simple fabulaţii.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al CNSAS, Cazimir Ionescu, susţine că instituţia pe care o reprezintă nu a verificat dosarele clericilor şi în consecinţă nu poate spune dacă afirmaţiile lui Stejărel Olaru sunt sau nu adevărate.
Reacţia Patriarhiei nu a întârziat. Părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, susţine că astfel de acuzaţii ar trebui probate într-o societate normală şi democratică. Pe de altă parte, Cazimir Ionescu, purtătorul de cuvânt al CNSAS susţine că nu au avut loc niciodată discuţii pe această temă.
Mai mult, el susţine că noua conducere a CNSAS se inspiră din modelul polonez în care reprezentanţii Bisercii nu sunt supuşi unei verificări a dosarelor.
Citește și:
- 23:40 - Incredibil, dar adevărat: Un fost pilot, pus sub acuzare după ce a zburat timp de 16 ani fără licență
- 22:51 - Diferențe salariale în România: 76% dintre angajatori recunosc că plătesc diferit angajații pe funcții similare
- 22:31 - Ziua și mentenanța la ANAF. Site-ul instituției și SPV-ul au picat din nou, la doar 24 de ore de la ultima reparație
- 22:14 - Fost judecător CSM: „Nicușor Dan nu mai poate propune un tehnocrat. PSD are prima șansă la desemnarea premierului”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













