După liberali şi social-democraţi, membrii PD îşi stabilesc şi ei astăzi priorităţile legislative. Pe agenda discuţiilor se află şi situaţia creată de dezvăluirile de presă apărute în ultimele zile cu privire la ministrul Justiţiei, susţinut de Partidul Democrat.
Continuarea reformei în justiţie, pachetul de legi privind sănătatea, statutul minorităţilor şi eliminarea facilităţilor acordate parlamentarilor sunt doar câteva dintre subiectele care vor fi discutate în şedinţa de astăzi a democraţilor.
Deciziile pe care liderii PD le vor lua la Biroul Permanent vor fi analizate în această după-amiză şi cu partenerii liberali în cadrul Consiliului Naţional de Conducere al Alianţei.
PD şi PNL au decis, la reuniunea de acum o săptămână de la Gura Humorului, ca atenţia lor să se îndrepte în acest an asupra investiţiilor. S-a discutat despre investiţiile din învăţământ - cum sunt proiectele privind campusurile şcolare sau construcţia de cămine şi reabilitarea celor existente, dar şi despre programul informatic în şcoli şi cel de şcoli de arte şi meserii.
Reforma în agricultură reprezintă un alt punct imporatnt aflat pe ageda Alianţei în anul 2006, alături de investiţiile din infrastructură. Pe lângă proiectele cunoscute, Coridorul IV paneuropean şi Autostrada Transilvania, se are în vedere începerea construcţiei Coridorului IX paneuropean, care leagă Moldova de sudul ţării.
Aboneaza-te la newsletter:
AGENDA ALIANŢEI
Marti, 31 Ianuarie 2006 11:16
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Crin Antonescu îi cere lui Tăriceanu să nu-i prelungească mandatul lui Morar, PSD ameninţă cu moţiunea
Joi, 24 Iulie 2008 21:01Liberalul Crin Antonescu susţine că prelungirea mandatului lui Daniel Morar în fruntea DNA ar fi o lovitură de imagine dată sieşi de guvernul Tăriceanu, iar deputatul PSD Victor Ponta susţine că PSD ar putea depune o moţiune,...
Gabi Szabo spune că a declinat oferta PNL de a candida la Parlament
Joi, 24 Iulie 2008 18:45Fosta campioană olimpică la atletism Gabi Szabo a afirmat, joi, că a avut o propunere din partea PNL de a candida pentru un post de parlamentar, dar a refuzat-o, pe motiv că este prea tânără pentru a se gândi la politică.
Jumătate din administraţiile locale din Olt sunt ameninţate cu blocarea conturilor
Joi, 24 Iulie 2008 17:57Subprefectul de Olt, Virgil Panduru, i-a ameninţat, miercuri, pe primarii din judeţ care nu şi-au achitat factura pentru cheltuielile făcute cu desfăşurarea alegerilor locale, că le va bloca conturile, informează corespondentul...
Mai multe liste cu candidaţi pentru alegerile parlamentare au fost definitivate
Joi, 24 Iulie 2008 17:27Democrat liberalii maramureşeni au întocmit lista cu candidaţii propuşi pentru alegerile parlamentare iar membrii biroului Executiv al PSD Gorj au ales miercuri seară, prin vot secret, candidaţii la alegerile parlamentare.
Mai mulţi consilieri locali şi membri PD-L din Eforie au intrat în greva foamei
Joi, 24 Iulie 2008 16:04Mai mulţi consilieri locali şi membrii PD-L din Eforie au intrat, astăzi, în greva foamei, cerând prefectului judeţului Constanţa, Dănuţ Culeţu, suspendarea hotărârilor luate în ultima şedinţă a Consiliului Local...
Cele mai CITITE din Politică
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini (2363)
- C. V. Tudor: Baroana Emma Nicholson a primit şpagă 1 milion de dolari pentru Raportul de ţară din 2001 (1476)
- Corneliu Vadim Tudor: Votul uninominal este o imensă prostie (965)
- Doi ziarişti vor candida la alegerile parlamentare pentru PD-L (851)
- Miniştrii Guvernului Tăriceanu vor candida la alegerile parlamentare (735)
Cele mai VOTATE din Politică
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini (3,08/5)
- Doi ziarişti vor candida la alegerile parlamentare pentru PD-L (3,04/5)
- C. V. Tudor: Baroana Emma Nicholson a primit şpagă 1 milion de dolari pentru Raportul de ţară din 2001 (0,32/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini (63)
- C. V. Tudor: Baroana Emma Nicholson a primit şpagă 1 milion de dolari pentru Raportul de ţară din 2001 (39)
- Corneliu Vadim Tudor: Votul uninominal este o imensă prostie (20)
- Miniştrii Guvernului Tăriceanu vor candida la alegerile parlamentare (12)
- Doi ziarişti vor candida la alegerile parlamentare pentru PD-L (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Realitatea te priveşte: Raportul Comisiei Europene critică problemele justiţiei din România. Trimiteţi comentariile şi întrebările dumneavoastră pentru invitaţii emisiunii!
Joi, 24 Iulie 2008 21:05Laura Codruţa Kovesi, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiţiei şi Mircea Marian, senior editor Evenimentul Zilei vor discuta astăzi în...
- Peştera Câmpenească din Bihor, unde se află cea mai înaltă cascadă subterană din România, înecată în gunoaie - IMAGINI INCREDIBILE
- Hipermarketurile păcălesc cumpărătorii prin preţurile pe care le afişează
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile
- Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, rămâne în arest
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
- Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru şapte judeţe
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Corina Creţu: Vacanţă
- Cristian Teodorescu: Politicianul român pur sânge faţă cu Voinescu şi Avramescu
- Handbal: România a învins Franţa cu 23-22
- Cătălin Tolontan: Lupescu recunoaşte convorbirea telefonică: "Florea? Ceva e putred!"
- C. Kovesi: Nu există procurori politici în Ministerul Public
- Ovidiu Ioaniţoaia: Vinovăţie generală
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 26 °C |
| Arad | 24 °C | 23 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 28 °C |
| Constanţa | 27 °C | 27 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5721 RON |
| 1 USD | 2,2769 RON |
| 1 GBP | 4,528 RON |
| 1 CHF | 2,1959 RON |
| 100 HUF | 1,5386 RON |
| 100 JPY | 2,1152 RON |
| 1 BGN | 1,8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







