Africa de Sud vrea să interzică pornografia digitală
Guvernanţii din Africa de Sud şi-au propus să pună capăt pornografiei online, însă experţii în informatică au catalogat demersul lor drept "curată nebunie".
Guvernul sud-african plănuieşte să interzică pornografia distribuită sub formă digitală, fie că este vorba de internet, telefoane mobile sau televiziuni.
"Maşinile sunt construite cu frâne şi centuri de siguranţă... Nu există niciun motiv pentru care internetul nu trebuie să aibă şi el anumite mecanisme restrictive", a declarat ministrul adjunct de Interne al Africii de Sud, Malusi Gigaba. Împreună cu colegii săi de guvernare, el plănuieşte să modifice legea pentru a interzice pornografia digitală, scrie BBC Online. Guvernanţii sud-africani iau în calcul implementarea unor filtre pe internet.
Pe de altă parte, experţii în securitatea online consideră ideea drept "pură nebunie". Cu toate că unele ţări, precum Australia şi China, au creat unele filtre care blochează anumite pagini web, toate încercările de până acum de eradicare a pornografiei digitale au eşuat, subliniază expertul IT Graham Cluley, de la firma de securitate electronică Sophos.
"Nimeni nu îşi dă seama cum un sistem democratic precum cel din Africa de Sud va reuşi să introducă un astfel de sistem. În plus, statul nu deţine controlul total asupra telecomunicaţiilor. Deşi intenţia guvernanţilor ar putea fi bună la nivel teoretic, este curată nebunie să-ţi imaginezi că vei reuşi să elimini pornografia de pe internet, care este, la urma urmelor, echivalentul modern al Vestului Sălbatic", a mai spus Cluley.
Pornografia constituie de ani buni de zile un subiect de dezbateri aprinse în Africa de Sud. Postul de televiziune ETV a creat o controversă imensă când a început, în 2002, să difuzeze filme porno după ora 12 noaptea.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin
AUSTRALIA bebelus cazut la metrou
Freezing rain sau ploaia îngheţată a produs...








Feedback

