AFAN va propune în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal reintroducerea de urgenţă în Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal a obligativităţii cluburilor de a încheia poliţe de asigurare fotbaliştilor pentru riscurile de accidentare la antrenamente şi meciuri.
Asociaţia (AFAN) precizează într-un comunicat remis luni, că FRF a comis o greşeală prin eliminarea începând din 1 iulie 2010 a prevederii de regulament care obliga cluburile să-i asigure pe jucători, fapt dovedit de numărul mare de fotbalişti care au suferit accidentări grave. AFAN oferă ca exemplu cazurile atacantului Victoraş Astafei de la FCM Târgu Mureş, mijlocaşului Cosmin Băcilă de la Pandurii şi portarului Ciprian Tătăruşanu de la Steaua.
"Numărul mare de fotbalişti români care au suferit accidentări grave în ultimul timp (Astafei, Băcilă, Tătăruşanu) scoate şi mai mult în evidenţă marea greşeală comisă prin eliminarea din regulament a obligativităţii încheierii de către cluburi ale poliţelor de asigurare începând cu 1 iulie 2010. În condiţiile regulamentare actuale, jucătorii de fotbal din România nu beneficiază de niciun fel de asigurare. În cazul unei invalidităţi permanente, aceştia nu dispun de niciun venit şi riscă să traiască la limita subzistenţei! În consecinţă, Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN) solicită imperios conducerii FRF reintroducerea de urgenţă în Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal (RSTJF) a obligativităţii cluburilor de a încheia poliţe de asigurare pentru riscurile de accidentare survenite în timpul antrenamentelor şi jocurilor oficiale sau amicale pentru fotbaliştii din România. Acest lucru va fi propus de preşedintele executiv al AFAN, Dumitru Costin, la prima şedinţă a Comitetului Executiv al FRF", se arartă în comunicatul citat.
AFAN cere reintroducerea asigurărilor obligatorii pentru fotbalişti
Tot mai multe accidentări grave au apărut în ultima vreme în Liga I, iar AFAN vrea să-i protejeze pe fotbalişti.
Dumitru Costin, preşedinte BNS şi AFAN / FOTO: Grup RC








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M