Aeroportul londonez City a fost închis, marţi, în urma unui incident, potrivit site-ului terminalului.

"În urma unui incident survenit în această dimineaţă, pista a fost închisă", au declarat responsabilii aeroportului, cel mai apropiat de centrul capitalei britanice.

Un purtător de cuvânt al Scotland Yard a afirmat că, potrivit primelor informaţii, pneul unui aparat a explodat.

Aeroportul London City este al cincilea din Londra ca trafic, după Heathrow, Gatwick, Stansted şi Luton.