Municipalitatea va ataca, în instanţa de recurs, hotărârea Tribunalului Bucureşti din 9 aprilie, prin care pasajul suprateran Basarab nu mai este considerat de utilitate publică şi va continua lucrările la acesta a declarat luni pentru Realitatea TV, primarul general al Capitalei, Adriean Videanu.

"Vom ataca sentinţa la instanţa superioară şi vom demonstra că lucrarea e de utilitate publică. Vom merge mai departe cu lucrările pentru că sentinţa Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, şi sunt convins că şi instanţa de apel ne va da dreptate" a spus Videanu. Primarul Capitalei a declarat că speră ca lucrările la pasajul suprateran Basarab să fie finalizate la termen, în februarie 2009.

Municipalitatea a avut avizul ministerului Culturii la data declarării pasajului ca utilitate publică. Pe traseul Pasajului Basarab, un singur obiectiv vizat de exproprieri a fost pe lista monumentelor istorice şi anume Poarta Fabricii de Bere Griviţa, dar între timp şi acesta a fost declasat. Municipalitatea se află, în prezent, în negocieri pentru cumpărarea acestui imobil, potrivit Primăriei Capitalei.

Două organizaţii neguvernamentale, Centrul pentru Resurse Juridice şi Fundaţia Terra Mileniul III, au atacat, în instanţă, hotărârea municipalităţii de a declara pasajul Basarab de utilitate publică. Instanţa a admis motivele invocate de cele două ONG-uri şi consideră că printre imobilele ce urma să fie demolate se află şi monumente istorice, care nu pot fi demolate decât în baza unei hotărâri de Guvern, nu printr-o hotărâre de Consiliu General al Muncipiului Bucureşti.

Proiectul pasajului Basarab a fost iniţiat de către fostul primar general al Capitalei şi actualul preşedinte al României, Traian Băsescu. Proiectul a fost propus municipalităţii de către specialiştii japonezi, în urma unui studiu realizat în 1998, pentru decongestionarea traficului.

După ce la şefia Primăriei Generale a venit Adriean Videanu, oamenii din zona Titulescu nu au fost de acord cu construcţia pasajului şi au protestat, în nenumărate rânduri, motivând că edilii "îşi bat joc de tot ce este în interesul românilor, pasajul este inutil, nu îi interesează decât să fure banii de la populaţie", însă, chiar şi-n aceste condiţii, consilierii municipali au aprobat proiectul.

Pentru ca pasajul să poată fi construit, Municipalitatea a început procedurile de expropiere a 80 de propietari care aveau case şi terenuri în zona unde va fi noul pasaj. Potrivit lui Videanu, aproximativ 90% din terenul afectat construcţiei aparţine statului.

Sursa: NewsIn