Q: Cât ai mai fi stat în umbră dacă Melania Medeleanu nu ar fi renunţat la emisiune?
A.N.: Nu ştiu exact ce înseamnă să stai în umbră sau... să ieşi la lumină. Ştiu doar că îmi plăcea să stau în umbra stejarului din grădina copilăriei mele. Ştii cum stă treaba? Eu n-am fost niciodată în umbră în viaţa mea, aşa cum n-am ieşit niciodată la lumină. Sau n-am ieşit acum la lumină, nu m-am luminat acum. Eu muncesc aşa cum am muncit şi anul trecut sau acum doi ani. Nu s-a schimbat nimic şi să ştii că nici pe faţa mea nu întrezăresc mai multă sau mai puţină lumină de când prezint Prime Time News de la ora 20:00. Sunt doar eu, în lumină, în umbră... doar eu.
Q: Cum este să îl ai în platou pe Corneliu Vadim Tudor?
A.N.: Aşa cum este atunci când îl am în platou pe Victor Ponta sau pe Crin Antonescu... sau pe mulţi alţi politicieni. Eu fac emisiunea, eu stabilesc regulile. Atât timp cât jocul se face după regulile moderatorului, iar invitaţii îl respectă şi-l ascultă, telespectatorii sunt, la rândul lor, respectaţi şi bine informaţi. Probabil sună pompos sau pare a fi un citat din cărţile de jurnalism. Ei, iată ce bine am învăţat la şcoală.
Q: L-ai intervievat vreodată pe Sorin Ovidiu Vîntu, mogulul pentru care lucrezi? Dacă mâine ar veni la emisiunea ta, care ar fi prima întrebare pe care i-ai pune-o?
A.N.: Nu, nu am avut ocazia să îi iau un interviu omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Dar dacă mâine ar veni la emisiunea mea, cu siguranţă aş şti pe ce temă discutăm şi, evident, ce întrebări i-aş adresa. Putem aborda multe subiecte din domenii diverse: politic, economic, justiţie. Fără un unghi de abordare... mai greu cu prima întrebare.
Q: Multă lume dă aproape sigură „scufundarea" Realităţii TV. Te vei îneca odată cu barca sau te vei salva?
A.N.: Aşa cum spuneam, îmi e greu să mă raportez la „multă lume", „se pare că"... Sunt jurnalist, nu mă implic în partea managerială a companiei şi n-am de unde să ştiu ce va să vie. Dar dacă aşa de „multă lume" vorbeşte de asta, cine ştie, o fi ceva... Glumesc. În ţara asta se întâmplă mult mai multe lucruri care ar trebui să ne intereseze. Aşa că prefer să mă concentrez asupra lor. Dacă mă voi îneca, dacă mă voi salva, dacă se va scufunda Realitatea TV? Prea multe metafore pentru mine. Cu siguranţă, timpul le va rezolva pe toate.
Q: Unde te vezi peste 10 ani?
A.N.: Hmmm, e mult, prea mult. Nu pot gândi în aşa mulţi ani. Dar mă văd tot eu, în umbre, în lumini... şi, poate, într-o ţară mai bună. O ţară mai bună cu ea însăşi şi mai civilizată. Mă văd iubind ceea ce fac şi fiind împăcată, mulţumită de ceea ce sunt.
Citiţi interviul integral în Q Magazine
Adriana Nedelea în Q Magazine: "Mă văd iubind ceea ce fac şi peste 10 ani"
PUBLICAT
Joi, 9 Decembrie 2010 22:17
ACTUALIZAT
Vineri, 10 Decembrie 2010 14:00
SURSA
REALITATEA.NET
AUTOR
viorel.dobran
Prezentatoarea Prime Time News de la Realitatea TV a acordat un interviu Q Magazine despre televiziune, moguli, riscuri şi viaţă.
Citeşte totul despre:
Adriana Nedelea, interviu, moguli, Q Magazine, Realitatea Tv, Sorin Ovidiu Vîntu








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M