Ar fi superb ca România să arate aşa cum se vede ea prin ochii mijiţi a zâmbet ai şefilor de partide: o ţară de învingători. Dacă stai şi pierzi vremea ascultându-i pe liberali, pesedişti şi democraţi, votul de duminică a fost o colecţie de victorii electorale fără precedent. Pentru PD-L, scorurile lui Boc şi Negoiţă, rezultatele de la Consiliul Capitalei şi cele din judeţe sunt suficiente pentru a se declara marele câştigător al localelor. PSD îşi alimentează automulţumirea din voturile câştigate de Mazăre, Nichita şi Onţanu, din numărul dublu al primăriilor adjudecate din primul tur faţă de cel obţinut de democrat-liberali şi din egalitatea de la CJ-uri.
Citeşte mai mult în Cotidianul













