O alegătoare din Huşi, udă toată la ieşirea din baia
de mulţime a lui Ion Iliescu, suspina mai deunăzi: "Şi-i pacat că nu
mai poati candida".
O sfătuim pe această cale pe distinsa doamnă să lepede tristeţea şi să
privească atent măcar la ce a mai rămas din campania pentru locale,
dacă până acum a fost prinsă între coada pentru ajutorul social şi
sfâşietoarele aventuri de la "Din dragoste". Cu efort minim, oricine îl
poate descoperi pe politicianul tuturor timpurilor în mijlocul
evenimentelor, acolo unde încleştarea electorală e mai sângeroasă.













