„Succesul înseamnă să mergi din eşec în eşec fără să îţi pierzi entuziasmul. Asta au considerat liderii noştri în ultimii ani. Ar fi fost mai bine ca acest eveniment să fie organizat la Palatul Parlamentului. Ar fi fost mai bine pentru toţi şi poate şi pulsul evenimentelor ar fi fost altul. Am formulat un protest atunci când am văzut că nu se respectă. Mă bucur că protestul meu şi al domnului Iliescu a dus la revenirea în mare măsură la statut. În opinia mea azi la congres trebuie să arătăm respectul cuvenit pentru Ion Iliescu. Nu este nevoie de formule de statut pentru a recunoaşte o realitate”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al PSD.
Năstase a cerut apoi ferm o schimbare în PSD. Numele schimbării este Victor Ponta, a spus Năstase. „Congresul nostru va trebui să dea un mesaj de schimbare. Ziua de azi ne-a arătat nevoia unei schimbări de substanţă şi poate şi de generaţie. Este necesar să îi pregătim pe cei mai tineri. Mulţi colegi m-au îndemnat să nu îmi retrag candidatura. Le-am spus că în opinia mea e nevoie de o schimbare puternică. Vreau să acceptaţi sprijinul meu pentru Victor Ponta, dar şi pentru o echipă înnoită. Să vă uitaţi cu atenţie pe lista de vicepreşedinţi, astfel încât echipa pe care Ponta o va avea alături să fie formată din oameni competenţi. Trebuie să formăm un guvern de umbră, să ne facem datoria ca partid de opoziţie. M-a impresionat gestul pe care l-a făcut Miron Mitrea, gestul pe care l-a făcut Radu Mazăre, vreau să-i mulţumesc lui Micea Geoană pentru eforturile din ultimii cinci ani. Şi vreau să ţinem cont de ceea ce a spus legat de baricada de la Senat. Vreau să le mulţumesc colegilor de la Bucureşti pentru prietenia de care au dat dovadă”.
Adrian Năstase: Le mulţumesc lui Mazăre şi Mitrea că s-au retras pentru Ponta
PUBLICAT
Sâmbătă, 20 Februarie 2010 13:40
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 20 Februarie 2010 22:11
SURSA
REALITATEA.NET
AUTOR
Dan Duca, Raluca Spătăreanu
Fostul premier le-a transmis pesediştilor că el îl susţine pe Victor Ponta şi că în partid e nevoie de o schimbare radicală. Năstase a avut ceva probleme cu sonorizarea. „Organizatorii mă consideră probabil printre cei care votează greşit”, a spus ironic acesta.
Citeşte totul despre:
Adrian Năstase, alegeri, Congres PSD, Mircea Geoană, Miron Mitrea, PSD, Radu Mazăre, Victor Ponta








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M