Fostul premier Adrian Năstase a declarat, marţi, corespondentului NewsIN, că va sesiza din nou CSM, după ce procurorul Marius Iacob a legat numele lui de dosarul privind traficarea de brăţări dacice.
Şeful Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul ICCJ, Marius Iacob, a declarat, luni seară, că în dosarul "Comorile dacice", în care sunt cercetate 12 persoane şi care este pe rol la Tribunalul Hunedoara, se află în atenţia Parchetului mai mulţi demnitari români, printre care Dan Iosif şi Adrian Năstase.
"Nu am achiziţionat şi nici nu am vândut brăţări dacice, iar declaraţia procurorului Marius Iacob, numit de Monica Macovei director al Penitenciarelor şi promovat în actuala funcţie de ministrul Justiţiei, este o mizerie. Sunt nişte declaraţi jignitoare. Este clar că se doreşte legarea numelui meu de traficul de obiecte de patrimoniu", a declarat Adrin Năstase.
Fostul premier susţine că acuzaţiile conform cărora ar fi intermediat vânzarea unor obiecte de patrimoniu sunt acuzaţii politice. "Cine nu încape de mine? Evident, Monica Macovei şi echipa sa. Dar s-au făcut de râs", a mai declarat Năstase.
El a arătat că se încearcă, încă din anul 2005, să se lege numele său de dosarul "Comorile dacice", de către procurorii Augustin Lazăr şi Victor Câmpean.
Cei doi au lucrat la Parchetul General, Victor Câmpean ca procuror general al Curţii de Apel Bucureşti, iar Augustin Lazăr pe funcţia deţinută acum de Marius Iacob.
Adrian Năstase a depus la CSM şi declaraţia lui Cristian Bogdănel Niţu, închis la Penitenciarul Colibaşi, cercetat în dosarul "Spumă şi Bibanu", care neagă că ar fi făcut un denunţ la adresa fostului premier.
Adrian Năstase a declarat că-l va reclama la CSM pe procurorul Marius Iacob
Marti, 09 Ianuarie 2007 21:12
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- Brăţări dacice răscumpărate şi aduse în ţară
Luni, 08 Ianuarie 2007 23:07 - Brăţările dacice vor fi prezentate într-o expoziţie la Muzeul de Istorie
Marti, 09 Ianuarie 2007 12:44 - Năstase cercetat în dosarul tezaurului dacic
Marti, 09 Ianuarie 2007 18:49
Comentariile cititorilor
2. Anonim
Miercuri, 10 Ianuarie 2007 06:13
| Raspunde la comentariu
1. Ioan Dumitru, Bucharest, European Union
Miercuri, 10 Ianuarie 2007 02:39
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Curtea de Conturi a fost dată în judecată de 107 controlori pentru că nu şi-au primit primele de concediu. Cum comentaţi?
Astazi, ora 13:06Chiar dacă încasează de la stat peste 70.000 de lei pe an, mulţi dintre controlorii financiari, din aparatul central al Curţii de Conturi au dat în judecată instituţia la Tribunalul Bucureşti pentru a le plăti primele de...
Predoiu nu crede că sunt şanse mari să se ridice monitorizarea pe justiţie în situaţia actuală
Astazi, ora 14:13Ministrul Jutiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat sâmbătă la Realitatea TV că semnalul de la Bruxelles este că nu sunt şanse mari ca monitorizarea pe justiţie să înceteze în contextul actual şi că CE cere o acţiune...
Un poliţist de frontieră din Timiş a fost prins în timp ce culegea canabis
Sambata, 11 Octombrie 2008 16:13Un poliţist de frontieră a fost prins în timp ce culegea canabis de pe o plantaţie din apropiere de Timişoara. Omul legii a încercat să fugă de lucrătorii de la Crimă Organizată, iar aceştia au fost nevoiţi să tragă un foc...
O femeie condamnată pentru că a furat un sac de cartofi a fost graţiată
Sambata, 11 Octombrie 2008 10:06A fost condamnată la închisoare pentru furtul unui sac de cartofi, însă vineri, preşedintele Traian Băsescu a decis să o graţieze, din motive umanitare.
Traian Băsescu a contestat vineri pensiile membrilor Curţii de Conturi
Sambata, 11 Octombrie 2008 00:10Preşedintele Traian Băsescu a sesizat vineri la Curtea Constituţională, legea Curţii de Conturi, reclamând prevederea potrivit căreia consilierii de conturi pot primi pensie în acelaşi regim cu magistraţii, precum şi articolul...
Cele mai CITITE din Justiţie
- ANI verifică averea preşedintelui ANRE, Gergely Olosz (2711)
- ANI s-a autosesizat în cazul directorului cu pensia de 300 de milioane de lei vechi (1956)
- Traian Băsescu a contestat vineri pensiile membrilor Curţii de Conturi (1654)
- Mama tripleţilor a câştigat procesul cu statul privind indemnizaţia lunară pentru copiii săi. Cum comentaţi? (1469)
- Curtea Constituţională a decis că şefii Parchetelor nu pot fi numiţi de CSM (1367)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Mama tripleţilor a câştigat procesul cu statul privind indemnizaţia lunară pentru copiii săi. Cum comentaţi? (3.84/5)
- Curtea de Conturi a fost dată în judecată de 107 controlori pentru că nu şi-au primit primele de concediu. Cum comentaţi? (3.8/5)
- O femeie condamnată pentru că a furat un sac de cartofi a fost graţiată (3.72/5)
- O cartelă SIM a fost găsită în celula de la Jilava a lui Nuţu Cămătaru (2.96/5)
- Traian Băsescu a contestat vineri pensiile membrilor Curţii de Conturi (2.88/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- ANI s-a autosesizat în cazul directorului cu pensia de 300 de milioane de lei vechi (46)
- ANI verifică averea preşedintelui ANRE, Gergely Olosz (41)
- Tăriceanu: Decizia de a nu mai restitui casele naţionalizate va fi urmată de procese la CEDO (31)
- O femeie condamnată pentru că a furat un sac de cartofi a fost graţiată (29)
- Mama tripleţilor a câştigat procesul cu statul privind indemnizaţia lunară pentru copiii săi. Cum comentaţi? (26)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările la legea caselor naţionalizate
Astazi, ora 17:28Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat astăzi că PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările legii caselor naţionalizate, potrivit cărora imobilele nu mai pot fi restituite în natură dacă au...
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă
- Curtea de Conturi a fost dată în judecată de 107 controlori pentru că nu şi-au primit primele de concediu. Cum comentaţi?
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Doi asistenţi maternali din Sibiu au crescut până acum nouă copii
- Fotografiile cu Kim Jong-Il difuzate recent sunt făcute înainte de atacul cerebral
- Becali spune că Rădoi se va transfera în iarnă la Inter Milano
- Fidel Castro se miră că Obama nu a fost încă asasinat
- PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările la legea caselor naţionalizate
- Rebelii maoişti au ucis 12 soldaţi şi doi civili într-o ambuscadă
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 22 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 13.10 | 14.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 23 °C | 21 °C |
| Bacău | 20 °C | 19 °C |
| Braşov | 18 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 18 °C | 21 °C |
| Europa | 13.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











