Judecătoria Sectorului 5 cere începerea urmăririi penale a lui Adrian Năstase în dosarul privind construcţia Muzeului Naţională de Artă Contemporană, pentru care statul a cheltuit peste 500 de miliarde de lei vechi. În urma unei plângeri a arhitectului Anca Petrescu, instanţa a anulat soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de procurorii Parchetului General în 2005. Decizia Judecătoriei Sectorului 5 poate fi atacată cu recurs în următoarele 10 zile.
Fostul premier a fost pus sub acuzare de procurori, împreună cu Petre Badea, patronul Aedificia Carpaţi. Cei doi erau acuzaţi de abuz în serviciu cu privire la proiectarea şi execuţia lucrărilor de la muzeu.
După finalizarea anchetei procurorii au decis însă scoaterea de sub urmărire penală a lui Năstase. Soluţia a fost contestată de arhitectul Anca Petrescu.
Judecătorii au constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de procurori nu este legală întrucât de la dosar lipsesc probe esenţiale. Ei se referă la o expertiză tehnică în urma căreia să se constate dacă lucrările au afectat structura de rezistenţă a clădirii muzeului aflat în incinta palatului parlamentului, dar şi la soluţiile tehnice date în acest caz.
În plus, instanţa a constatat că procurorii nu au aflat dacă banii folosiţi pentru această construcţie au fost decontaţi corect. Judecătorii cer să se demonstre cum s+a ajuns să se cheltuiască peste 500 de miliarde pentru această construcţie, deşi iniţial proiectul a fost evaluat la aproape 370 de miliarde.
Într-un comunicat de presă trimis Realitatea Tv, Adrian Năstase precizează că nu a fost citat la Judecătoria sectorului 5 şi că nu cunoaşte care a fost evoluţia dosarului.
"Nu cred că Judecătoria sectorului 5 ar putea să modifice dispoziţiile obligatorii menţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu atât mai mult nu are competenţa să hotărască asupra unor pretinse fapte penale săvârşite de demnitari", a declarat Adrian Năstase în comunicatul de presă.
Procurorii au considerat iniţial că procesul de licitaţie pentru proiectul Muzeul Naţional de Artă Contemportană a fost câştigată în mod legal de două societăţi din trustul Aedificia Carpaţi SA, iar banii au fost corect cheltuiţi şi decontaţi către bugetul de stat. Nemulţumită, Anca Petrescu, arhitectul Casei Poporului în incinta cărei a fost amenajat muzeul de artă contemporană, a atacat începând cu 2003 soluţia procurorilor. Ea susţinea că acest contract a fost atribuit fără licitaţie unor firme conduse de un apropiat al fostului premier Adrian Năstase.
Adrian Năstase, urmărit penal în dosarul Muzeului de artă
Vineri, 26 Ianuarie 2007 12:52
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Năstase se plânge de abuzurile procurorilor
Miercuri, 15 Noiembrie 2006 12:53 - Năstase îşi vinde tablourile
Vineri, 01 Decembrie 2006 11:54 - Procesul Zambaccian s-a amânat, fiindcă Adrian Năstase este în America
Joi, 15 Februarie 2007 09:54 - Procesul familiei Năstase cu firmele Vertcon şi Conimpuls a fost suspendat
Luni, 19 Februarie 2007 10:30
Comentariile cititorilor
6. Vasile
Sambata, 27 Ianuarie 2007 14:53
| Raspunde la comentariu
5. Antagonius
Sambata, 27 Ianuarie 2007 10:07
4. Anonim
Sambata, 27 Ianuarie 2007 08:24


3. catalin34
Sambata, 27 Ianuarie 2007 05:04
2. NASTASE-PENALISTUL
Vineri, 26 Ianuarie 2007 21:45
1. Aristofan
Vineri, 26 Ianuarie 2007 15:59
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Angajaţii DIICOT Alba au urmărit cu maşina doi traficanţi de droguri
Astazi, ora 00:02Urmărire ca în filme, cu împuşcături, în judeţul Sibiu. Poliţiştii au fost nevoiiţi să tragă cu pistoalele pentru a opri un taxi în care se aflau doi traficanţi de droguri.
Mandatul de arestare al lui Dumitru Cristea a fost prelungit cu 20 de zile
Astazi, ora 04:50Fostul director al Complexului Energetic Turceni rămâne încă 20 de zile după gratii, au decis, marţi seară, judecătorii de la Târgu Jiu.
Un bărbat, acuzat de viol şi incest, a evadat din arestul Poliţiei Bistriţa
Astazi, ora 04:50Deţinutul evadat luni seară din arestul Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bistriţa Năsăud nu a fost încă prins.
Mugur Mihăescu va fi cercetat pentru că a blocat o oră şi jumătate o stradă din centrul Capitalei
Marti, 02 Decembrie 2008 13:17Mugur Mihăescu, vedeta grupului "Vacanţa Mare", este cercetat de poliţişti, după ce, luni seară, şi-a parcat maşina pe o stradă din centrul Capitalei, blocând aproximativ o oră şi jumătate circulaţia tramvaielor şi a...
Avocatul Cămătarilor a fost prins de poliţişti şi încarcerat la penitenciarul Rahova
Marti, 02 Decembrie 2008 12:24Avocatul Cămătarilor, Mihai Costea, căutat din iulie pentru o condamnare definitivă la 13 ani de închisoare, a fost prins, vineri, 28 noiembrie, de poliţişti, fiind ridicat de la domiciliul său din sectorul 1 şi încarcerat la...
Cele mai CITITE din Justiţie
- Un român suspectat de implicare în uciderea fiului preşedintelui Ciadului a fost reţinut în Harghita (3703)
- Cei doi lucrători ai Poliţiei Rutiere Vrancea prinşi luând mită au fost arestaţi preventiv (2124)
- Doi poliţişti din Timiş au sustras bani de pe un card pierdut de un şofer implicat într-un accident (1640)
- Mugur Mihăescu va fi cercetat pentru că a blocat o oră şi jumătate o stradă din centrul Capitalei (1373)
- Un fost director al Primăriei Capitalei, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru mită (1366)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Un bărbat, acuzat de viol şi incest, a evadat din arestul Poliţiei Bistriţa (3,84/5)
- Falşi poliţişti i-au sunat pe prahoveni avertizându-i că li se va sparge locuinţa (3,52/5)
- Un român suspectat de implicare în uciderea fiului preşedintelui Ciadului a fost reţinut în Harghita (2,56/5)
- Cei doi lucrători ai Poliţiei Rutiere Vrancea prinşi luând mită au fost arestaţi preventiv (1,64/5)
- "Le Figaro" scrie că, în ţara noastră, marile cazuri de corupţie sunt nerezolvate (1,44/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Cei doi lucrători ai Poliţiei Rutiere Vrancea prinşi luând mită au fost arestaţi preventiv (12)
- "Le Figaro" scrie că, în ţara noastră, marile cazuri de corupţie sunt nerezolvate (12)
- CCR discută, astăzi, o excepţie din procesul lui Vadim pentru Ordinul "Steaua României" (3)
- Un român suspectat de implicare în uciderea fiului preşedintelui Ciadului a fost reţinut în Harghita (1)
- Un fost director al Primăriei Capitalei, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru mită (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Cine face viitorul Guvern al României
- Cele mai interesante scenarii politice de la bursa zvonurilor
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură
- România trece la cea de-a doua etapă pentru aderarea la spaţiul Schengen
- Criza imobiliară îi obligă pe dezvoltatori să închirieze locuinţele nevândute
- Petrom a ieftinit benzina şi motorina cu 9 bani/litru, de marţi
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Răzvan Vintilescu: Bombo, Geoană şi matematica înfrângerii
- Cristian Pătrăşconiu: Nu Tăriceanu, ci Sever Voiescu. Imaginaţi-vă!
- Ioan T. Morar: Şi, totuşi, ce caută Iulian Urban în Parlament şi în PDL?
- Dan Nicolaie: Pac-pac, un coşmar
- Sorin Roşca Stănescu: Marele licurici
- Rodica Ciobanu: Şi-au dat cu uninominalul în cap
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 12 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 03.12 | 04.12 |
| Timişoara | 11 °C | 16 °C |
| Arad | 11 °C | 14 °C |
| Bacău | 9 °C | 13 °C |
| Braşov | 13 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 14 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












