Adrian Năstase: Cred că ar trebui să-l luăm pe Traian Băsescu în echipa PSD de consilieri
Liderul PSD Adrian Năstase a declarat miercuri că organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului nu este necesară şi că declaraţiile lui Traian Băsescu legate de acest subiect sunt "demagogie cât curpinde". Replica fostului premier vine după ce şeful statului a solicitat social-democraţilor să convoace sesiune extraordinară pe tema creşterii preţurilor, dacă sunt nemulţumiţi de acţiunile sale şi ale Executivului.
Adrian Năstase: Îi mulţumim lui Traian Băsescu că se ocupă de strategia noastră politică
"Guvernul are o responsabilitate pe care trebuie să şi-o îndeplinească. Banii, bugetul, toate sunt administrate de Guvern. Poate nu îşi aminteşte Traian Băsescu acest lucru din perioada când era în guvern", a explicat Adrian Năstase. "Ce să facă sesiunea extraordinară? Să spună parlamentarii că preţurile cresc?", a adăugat fostul premier.
În ceea ce priveşte proiectele legislative ale social-democraţilor ce prevăd combaterea scumpirilor, Năstase a precizat că acestea vor fi discutate peste câteva săptămâni.
"Îi mulţumim lui Traian Băsescu că se ocupă de strategia noastră politică", a conchis fostul premier, care a sugerat totodată că "cea mai bună soluţie" este să i ofere şefului statului un carnet de membru PSD sau să fie cooptat în echipa de consilieri a partidului.
Declaraţiile liderului PSD vin după un schimb de replici între Mircea Geoană şi Traian Băsescu. Preşedintele PSD i-a trimis o scrisoare şefului statului în care îi aminteşte că a promis să se consulte şi cu Guvernul pe tema preţurilor la alimente şi energie, dar că acest lucru nu s-a întâmplat. În replică, Traian Băsescu a "salutat" preocuparea liderului PSD, Mircea Geoană, pentru problema creşterii preţurilor şi i-a transmis că poate convoca sesiune extraordinară pe această temă, având cel mai numeros grup parlamentar, dacă reacţia sa şi cea a Executivului pe această temă îl nemulţumesc. Mai mult, şeful statului l-a ironizat pe liderul PSD care după ce nu s-a prezentat pe 1 iulie la consultări la Cotroceni şi a fost ocupat cu a se autonominaliza ca prim-ministru şi a-şi serba ziua de naştere, a început să se preocupe de poblemele cetăţenilor.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

