Adrian Minune este acuzat de ANI de fals în declaraţii
Minune este consilier local în comuna Ştefăneşti şi a ajuns în atenţia inspectorilor ANI după ce a uitat să îşi depună declaraţia de avere la timp. O verificare ulterioară a scos la iveală şi alte scăpări ale manelistului.
Adrian Minune este acuzat de ANI de fals în declaraţii
Conform ANI, Minune a omis să treacă în declaraţia de avere o parte din suprafaţa de teren de 12.234 mp pe care o deţine în com. Ştefăneştii de Jos, un teren de 7676 mp situat în comuna Corbeanca, un apartament în Bucureşti, două autoturisme de lux şi o casă cumpărată în rate în Ştefăneşti.
"La rubrica ”terenuri” am menţionat că deţin în comuna Ștefăneşti teren în suprafaţă de 5.000 metri pătraţi. În realitate deţin o suprafaţă de teren 11.600 m2, diferenţa dintre cele două suprafeţe de teren am omis să o menţionez în declaraţia de avere pe motiv că nu m-am ocupat niciodată de acte. Am două împrumuturi la bănci, nu le mai reţin numele, nu le-am menţionat în declaraţia de avere la rubrica ”datorii” pentru că am omis”, susţine Minune în declaraţia dată la ANI.
Adrian Minune a declarat în luna ianuarie pentru REALITATEA.NET că nu îi pasă dacă se confirmă informaţia publicată de Academia Caţavencu, potrivit căreia ANI l-ar ancheta pentru nedepunerea unei declaraţii de avere atunci când a candidat la o funcţie publică în Ştefăneşti, Ilfov.
"Sunt prea valoros ca să mă bag în seamă cu cei de la Academia Caţavencu. Le mulţumesc celor care sunt cu ochii pe mine, dar nu mă interesează dacă se confirmă ce zic ei", a declarat atunci, pentru REALITATEA.NET, Adrian Minune.
Tot Consiliul Local al localităţii Ştefăneşti se află în situaţia lui Adrian Minune(Adrian Simionescu), au declarat pentru REALITATEA.NET, surse din cadrul ANI.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3554 RON 






Ungureanu la Iosif Sava - prima apariţie
Jurnal Realitatea Tv Cluj 08.02.2012 ora 18.10
Clujul in Realitate 08.02.2012
Declaratiile lui Mihai Razvan Ungureanu la...
Victor Ponta in parlament
Victor Ponta in parlament 2








Feedback

