Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, vrea să mărească salariile diplomaţilor români la nivelul omologilor din Uniunea Europeană. Şeful diplomaţiei române a explicat că salariile ambasadorilor români sunt în acest moment printre cele mai mici din Europa. În luna iulie, preşedintele Băsescu a trimis spre reexaminare Parlamentului proiectul de lege privind creşterea salarială pentru corpul diplomatic.
Ministrul Adrian Cioroianu susţine că media salariilor diplomaţilor români este de aproximativ de 2.500-2.700 de euro pe lună. În schimb, la Chişinău, media salarială a diplomaţilor este de 2.900 de euro.
Prin modificarea Legii 495/2004, privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a MAE, salariul unui diplomat român va reprezenta 40% din salariul unui ambasador din UE.
Potrivit lui Cioroianu, salariul unui ambasador român reprezintă 15% din cel al unui ambasador german, 30 din cel al unui ambasador ceh şi 37% din cel al unui ambasador ungar. Cel mai bine remunerat ambasador român este cel de la Washington - circa 4.100 de euro pe lună.
Salariile personalului diplomatic pornesc de 660 de euro, cât este în acest moment salariul unui portar de misiune diplomatică. Preşedintele Băsescu a motivat refuzul său de a promulga legea prin faptul că legea creează drepturi salariale diferite faţa de restul funcţionarilor statului şi accentuează diferenţele existente.
Adrian Cioroianu cere salarii mai mari pentru diplomaţi
PUBLICAT
Marţi, 4 Septembrie 2007 08:11
ACTUALIZAT
Marţi, 4 Septembrie 2007 08:11
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din ACTUAL








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M