Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, a anunţat, în emisiunea 3 X 3 de la Realitatea TV, principalele puncte de discuţie care vor fi abordate la Summit-ul NATO de la Bucureşti. Problema lărgirii Alianţei cu trei ţări candidate - Albania, Croaţia, Macedonia, problema includerii în anul pregătitor antemergător aderării Georgiei şi Ucrainei, abordarea sistemului de apărare antirachetă şi problema securităţii energetice.

"Au avut loc patru runde de negocieri la Bruxelles privind consensul asupra a trei puncte principale: problema lărgirii cu trei ţări candidate - Albania, Croaţia, Macedonia, problema ca Georgia şi Ucraina care să fie incluse pe lista membrilor şi sistemul de apărare antirachetă", a declarat Cioroianu.

Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, susţine că România trebuie să se implice în dezbaterile Alianţei şi după summit-ul de la Bucureşti pentru a se menţine activă pe harta NATO. Cel mai important subiect pentru România din cadrul acestui summit este securitatea energetică, în opinia ministrului.

"Interesul nostru să ne menţinem. Interesul nostru este ca cele trei ţări candidate (Albania, Croaţia şi Macedonia) să intre sub umbrela NATO, pentru a se extinde graniţa către Est. (...) În interesul nostru este să se discute un subiect nevralgic al secolului XXI, securitatea energetică. Nu este o temă îndreptată împotriva Rusiei, este o temă de a găsi eventualele alternative. În ultima perioada s-a dat un impuls proiectului Nabucco, este un proiect prioritar pentru noi, pentru care banii ar fi ultima problemă", susţine ministrul de Externe.

Referitor la prezenţa lui Vladimir Putin la Bucureşti, ministrul Cioroianu a spus că "până când nu vom şti că a urcat în avion la Moscova, nu suntem siguri că va veni".

Grupările antiglobalizare şi anti-NATO sunt monitorizate şi ţinute sub control, securitatea aeriană este asigurată în colaborare cu "aliaţi importanţi", singurele îngrijorări ale ministrului rămânând... vremea ploioasă şi neconcretizarea agendei politice, respectiv invitaţia celor trei state (Albania, Croaţia şi Macedonia) în Alianţa Nord-Atlantică.