Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

ADMITERE FACULTATE 2012: Locuri disponibile, medii de admitere, totul despre examene

ADMITERE FACULTATE 2012: Înscrierile pentru intrarea în anul I de studii universitare de licenţă încep luni la majoritatea instituţiilor de învăţământ superior de stat, concursul de admitere constând, la multe facultăţi, în probe scrise, în timp ce altele vor departaja candidaţii după media de la bacalaureat.

ADMITERE Universitatea Bucureşti 2013
ADMITERE Universitatea Bucureşti 2013

ADMITERE facultate 2012. Universitatea Politehnica Bucureşti (UPB) organizează concurs de admitere în anul I de studii universitare de licenţă (cursuri de zi) cu durata de patru ani în cadrul a 15 facultăţi. Candidaţii se pot înscrie în perioada 16 - 21 iulie, concursul de admitere urmând să se desfăşoare în 23 şi 24 iulie.

Cifra de şcolarizare pentru anul universitar 2012-2013 este de 4.750 de locuri finanţate de la bugetul de stat în acest an, dar şi locuri cu taxă, a precizat, pentru MEDIAFAX, rectorul UPB, Mihnea Costoiu.

Admiterea va avea loc pe baza a două probe scrise (test grilă) pentru opt dintre facultăţi sau după susţinerea unei probe orale-interviu şi pe baza rezultatelor examenului de bacalaureat pentru celelalte şapte.

Test grilă vor da candidaţii care se înscriu la facultăţile Energetică, Automatică şi Calculatoare, Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Inginerie Mecanică şi Mecatronică, Transporturi, Inginerie Aerospaţială, Inginerie în Limbi Străine şi Ştiinţe Aplicate.

Pentru înscrierea la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine este necesar un certificat de competenţă lingvistică, eliberat de instituţii abilitate sau de Departamentul de Limbi Moderne din UPB, în urma unui test care va fi susţinut în 20 iulie.

Candidaţii pot fi admişi pe baza rezultatelor examenului de bacalaureat şi a unui interviu la facultăţile Inginerie Electrică, Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, Ingineria Sistemelor Biotehnice, Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor, Inginerie Medicală, Antreprenoriat, Ingineria şi Managementul Afacerilor.

Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei organizează cursuri şi în limba engleză, la toate programele de studiu, în condiţii ce vor fi stabilite la începutul anului universitar.

Candidaţii pot afla informaţii despre admiterea la UPB de pe site-urile universităţii - www.upb.ro şi http://admitere.upb.ro.

 

ADMITERE UNIVERSITATEA BUCUREŞTI: 4650 DE LOCURI

ADMITERE 2012 La Universitatea Bucureşti (UB), înscrierile pentru admiterea în anul I la studii de licenţă, programate iniţial în perioada 9 - 15 iulie, au fost prelungite cu câteva zile.

UB are disponibile 4.650 de locuri pentru anul I de studii de licenţă, în 20 de facultăţi.

Universitatea propune trei modalităţi de admitere, respectiv pe baza mediei de la bacalaureat, prin formula mixtă "probă scrisă plus bacalureatul" şi prin examen scris, au anunţat reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior.

Modalitatea de admitere variază în funcţie de forma de învăţământ, domenii şi specializări.

Astfel, pe baza mediei de la bacalaureat se va putea intra la facultăţile de Administraţie şi Afaceri (Administraţie publică, Administrarea afacerilor, Marketing), Biologie (Biologie, Biochimie, Ecologie şi protecţia mediului), Filosofie, Geografie (Geografie-Bucureşti ID, Geografia turismului – ID, Geografia mediului- ID), Geologie (Inginerie geologică, Geofizică), Istorie (Istorie, Istoria artei, Istorie – Sighişoara, Istorie), Limbi şi Literaturi Străine (Filologie Clasică, Rusă, Slave, Maghiară, Rromani, Studii iudaice, Limbi moderne aplicate), Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (Pedagogie, Psihopedagogie specială) şi Teologie ortodoxă (Didactică, Asistenţă socială).

Admiterea prin examen scris sau test grilă va fi organizată la Drept (IF, ID - probe scrise la disciplinele Limba română şi Economie), la Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (Jurnalism, Comunicare şi Relaţii publice, Publicitate, Jurnalism, Comunicare şi relaţii publice ID - probă scrisă din Limba română şi Creativitate şi expresivitate), la Litere (Comunicare şi Relaţii Publice IF - probă scrisă de patru ore la Limba Română şi o Limbă Străină), la Limbi şi Literaturi Străine (Engleză, Franceză , Germană, Neerlandeză, Spaniolă, Italiană, Portugheză , Arabă, Chineză, Japoneză, Turcă, Traducere şi interpretare - Engleză, Germană, Franceză, Spaniolă, Italiană, Rusă - o probă scrisă de patru ore din două discipline), şi la Psihologie (Psihologie IF - o probă scrisă din tematică).

Pentru anumite forme de învăţământ, domenii şi specializări, majoritatea facultăţilor din UB propun formula mixtă de admitere, cu o probă scrisă şi media de la bacalaureat sau notele de la disciplinele de la bacalaureat relevante pentru domeniul ales de candidat, fiecare cu o anumită pondere. Aceste facultăţi sunt: Chimie (Chimie, Biochimie tehnologică, Radiochimie, Chimia mediului), Fizică (Fizică, Fizică în limba engleză, Fizică medicală , Biofizică, Fizică Informatică, Fizică tehnologică), Geografie (Geografie Bucureşti, Geografia turismului Bucureşti, Planificare teritorială Bucureşti, Hidrologie şi Meteorologie Bucureşti, Cartografie Bucureşti, Geografia Turismului Drobeta Turnu Severin, Geografia turismului Sighişoara, Geografia Turismului Călimăneşti, Planificare teritorială Drobeta Turnu Severin, Geografia mediului Bucureşti), Geologie, Limbi şi Literaturi Străine (Studii americane), Litere (Limba şi literatura română – Limba şi literatură străină, Etnologie, Studii europene, Asistenţă managerială şi secretariat, Asistenţă managerială şi secretariat - Crevedia, Comunicare şi relaţii publice IFR, Ştiinţe ale informării şi documentării), Matematică şi Informatică (Matematică, Matematici aplicate, Matematică Informatică, Informatică, Tehnologia informaţiei, Informatică ID), Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar IF), Sociologie şi Asistenţă socială (Sociologie , Antropologie, Resurse Umane, Asistenţă Socială, Asistenţă Socială ID), Ştiinţe Politice (Ştiinţe Politice, Ştiinţe Politice în limba engleză, Ştiinţe Politice în limba franceză, Studii de Securitate – cu module opţionale în Limba Română, Engleză, Franceză), Teologie Baptistă, Teologie Ortodoxă (Teologie Ortodoxă Pastorală, Artă Sacră), Teologie Romano-catolică şi Asistenţă socială.

Ponderea bacalaureatului la calcularea mediei de admitere diferă de la facultate la facultate, între 20% şi 70%.

Alte informaţii despre admiterea 2012 la UB se găsesc la http://admitere.unibuc.ro/infoadmitere/studii-universitare-de-licenta.

ADMITERE 2012: Bacalaureatul contează

La Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti, înscrierile pentru programele de licenţă la forma de învăţământ la distanţă încep luni, 16 iulie, iar cele pentru învăţământul cu frecvenţă sunt programate în perioada 17-21 iulie, potrivit site-ului instituţiei.

Evaluarea candidaţilor se va face exclusiv pe baza mediei obţinute la examenul de bacalaureat. "În cazul în care există mai mulţi candidaţi cu aceeaşi medie cu cea a ultimului loc finanţat, aceştia vor fi departajaţi aplicându-se, în ordine, următoarele criterii: 1 - nota obţinută la proba scrisă la limba şi literatura română/maternă de la examenul de bacalaureat; 2 - nota obţinută la proba orală la limba şi literatura română/maternă de la examenul de bacalaureat. În cazul în care există mai mulţi candidaţi cu punctaj general egal cu cel al ultimului loc repartizat la taxă, vor fi toţi admişi", se precizează în metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere.

ASE Bucureşti are disponibile, la cele 11 facultăţi ale sale, 2.700 de locuri.

Alte detalii despre admitere se găsesc la adresa de internet http://campus-virtual.ase.ro/Licenta/licenta/index-licenta.asp.

La Universitate de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, înscrierile pentru admitere au loc în perioada 16 - 22 iulie.

Repartizarea celor 800 de locuri finanţate de la buget este: Medicină - 430 de locuri, Medicină Dentară - 130 de locuri, Farmacie - 125 de locuri, Moaşe şi Asistenţă Medicală Generală - 75 de locuri, alte specializări (Balneofizioterapie, Laborator clinic, Radiologie şi Imagistică, Tehnică Dentară, Asistenţă Dentară, Asistenţă de Farmacie) - 40 de locuri, precizează reprezentanţii universităţii.

La toate facultăţile, candidaţii vor susţine o probă scrisă, în 25 iulie.

Pentru alte informaţii legate de admitere, candidaţii pot consulta pagina de internet a universităţii (http://umf.ro/index.php/ro/admitere.html).

Pentru 2012-2013, la învăţământul superior de stat au fost aprobate, la nivel naţional, 62.400 de granturi pentru ciclul de studii universitare de licenţă, 35.600 de granturi pentru ciclul de studii universitare de master şi 3.000 de granturi pentru studiile de doctorat, potrivit cifrelor de şcolarizare de guvern în 24 mai.

Anul universitar 2012-2013 va fi, astfel, primul în care sunt alocate granturi (bani), şi nu locuri, la admiterea în anul I de studii.

Oficialii Ministerului Educaţiei precizau, în aprilie, că granturile de studiu se pot fracţiona, în condiţiile respectării capacităţii de şcolarizare. "De exemplu, o universitate care primeşte o mie de granturi le poate da toate pentru locurile bugetate sau le poate fracţiona. Altfel spus, pot fi date 500 de granturi pentru locurile bugetate, iar restul pentru locurile cu taxă, dar la care facultatea poate contribui cu o anumită sumă, iar studentul, cu restul. În schimb, universităţile nu vor mai putea percepe taxe mai mici decât costurile reale", au explicat atunci oficialii ministerului.

Anul trecut, pentru studii universitare de licenţă au fost 62.850 de locuri, pentru masterat - 35.600 de locuri, iar pentru doctorat - 3.500.

Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK şi TWITTER!

LIBERTATEA.RO
LIBERTATEA.ro
22 August, 00:52
Aici ar putea fi înmormântat Dinu Patriciu
COSMOPOLITAN | ECUISINE
Cosmopolitan.ro
Dansul Dragostei: Batalia Starurilor
STIRI | REALITATEA.NET
21 August, 23:35
ecuisine.ro
Pilaf cu pui și rodie
STIRI | REALITATEA.NET
22 August, 09:14
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
Joburi
CELE MAI COMENTATE ŞTIRI
REALITATEA.NET foloseste cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigarii implică acceptarea lor. Află mai multe. X
Urmărește-ne

Urmărește REALITATEA.NET