Primarul Botoşaniului, liberalul Cătălin Flutur, a declarat, ieri, că a declanşat o campanie de verificare, prin sondaj, a veridicităţii datelor din cererile de acordare a ajutorelor pentru încălzire, urmând ca cei care şi-au declarat ilegal venituri mici să fie deferiţi justiţiei.
Municipalitatea a solicitat sprijinul asociaţiilor de proprietari pentru stabilirea eventualelor prejudicii aduse bugetului de stat. Primarul a cerut ca fiecare administrator de asociaţie, care are suspiciuni în ceea ce priveşte veniturile unei familii, să transmită aceste informaţii către funcţionarii Primăriei, pentru efectuarea unei anchete. Potrivit primarului, persoanele care şi-au declarat ilegal venituri mici pentru a obţine ajutorul de încălzire vor fi deferite justiţiei.
"Cea mai mare problemă este cu cei plecaţi în străinătate. Pentru noi este greu de estimat câţi bani câştigă o persoană aflată în străinătate, care trimite acasă copilului sau soţiei bani pentru a se întreţine. De multe ori ne bazăm pe declaraţia dată pe propria răspunder", a declarat primarul.
La nivelul municipiului Botoşani au fost depuse peste 19.000 de cereri de ajutoare pentru încălzire în iarna 2006-2007, dintre care circa 13.000 sunt venite din partea familiilor branşate la sistemul centralizat de încălzire, iar restul din partea posesorilor de centrale termice pe gaz.
Ţi-a plăcut articolul? Administratorii de bloc, informatori pentru primărie
Luni, 04 Decembrie 2006 13:48
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
-
PRESIUNE SCĂZUTĂ
Duminica, 22 Ianuarie 2006 13:03 - Reguli diferite pentru ajutoarele la încălzire la Timişoara
Miercuri, 29 Noiembrie 2006 10:41
Comentariile cititorilor
3. Administartor srl
Vineri, 23 Februarie 2007 13:40
| Raspunde la comentariu
2. Robert
Marti, 05 Decembrie 2006 00:10
1. Ioan Dumitru
Luni, 04 Decembrie 2006 22:31


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Pompierii din Petrila dau 10% din salariu pentru utilajul din dotare
Astazi, ora 07:25Garanţie din salariu pentru maşina de pompieri din dotare. O măsură greu de înţeles pentru unii angajaţi, dar foarte utilă, în viziunea şefilor unei unităţi de pompieri din Petrila, judeţul Hunedoara. Utilajul de mare...
Un şofer de 19 ani a fost surprins în judeţul Vrancea cu 117 Km/h
Astazi, ora 06:08Urmărire ca în filme şi focuri de armă pe şoselele din Vrancea. Poliţiştii au avut nevoie de două baraje şi focuri de avertisment ca să oprească un tânăr care a trecut pe lângă un radar cu 117 km/h.
În satul Izvor, judeţul Mehedinţi, poliţiştii au descoperit un făt mort
Astazi, ora 06:27Suspiciune de pruncucidere în satul Izvor din judeţul Mehedinţi. Poliţiştii au descoperit în această noapte, într-o sacoşă aruncată într-o râpă, un făt mort. Mama, care mai are alţi 3 copii acasă, este cercetată de...
Senatorul Sergiu Nicolaescu a fost implicat într-un accident auto
Astazi, ora 05:22Accidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 19.30, pe Bulevardul Ion Mihalache. Regizorul a încercat să evite un partener de trafic care a virat brusc şi a lovit alte două autoturisme oprite.
Funcţionarii publici afiliaţi Sed Lex amână greva generală
Astazi, ora 05:22Consiliul Unional al Alianţei Naţionale a Sidicatelor Bugetarilor Sex Lex a decis miercuri amânarea grevei generale anunţată pentru 16 octombrie, până pe 13 noiembrie, motivând că aproape jumătate dintre sindicatele afiliate nu...
Cele mai CITITE din Social
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE (7528)
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei (6976)
- Contractul colectiv de muncă al ANRE, desecretizat: şoferii instituţiei câştigă mai mult decât profesorii sau medicii (3672)
- Maşinile cu mai mult de trei pasageri vor avea prioritate în traficul bucureştean (2670)
- Unii parlamentari obţin venituri consistente de la mai multe universităţi (2295)
Cele mai VOTATE din Social
- Senatorul Sergiu Nicolaescu a fost implicat într-un accident auto (3,92/5)
- Pârtia de schi de la Cota 1400 - Cota 998, din Sinaia, va fi dată în folosinţă în primăvara lui 2009 (3,88/5)
- Contractul colectiv de muncă al ANRE, desecretizat: şoferii instituţiei câştigă mai mult decât profesorii sau medicii (3,8/5)
- Poliţia va cumpăra maşini cu dotări de peste 55.000 de euro, fiecare (3,76/5)
- Peste 4.000 locuri de muncă sunt disponibile la Salonul carierelor de viitor (3,6/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei (240)
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE (107)
- Unii parlamentari obţin venituri consistente de la mai multe universităţi (60)
- Maşinile cu mai mult de trei pasageri vor avea prioritate în traficul bucureştean (21)
- Contractul colectiv de muncă al ANRE, desecretizat: şoferii instituţiei câştigă mai mult decât profesorii sau medicii (16)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Şoferul unui Ferrari care a omorât un tânăr la Timişoara ar putea fi eliberat pe cauţiune
Astazi, ora 05:31Procurorii timişoreni au atacat cu recurs, miercuri, hotărârea magistraţilor de la Judecătoria Timişoara potrivit cărora Iosif Cocoană, şoferul autoturismului Ferrari care a accidentat mortal un tânăr, poate fi eliberat pe...
- Curtea Constituţională: Majorarea salariilor dascălilor cu 50%, pensia la categoria I-II şi legea Curţii de Conturi, toate sunt constituţionale
- Senatorul Sergiu Nicolaescu a fost implicat într-un accident auto
- Navigarea pe net stimulează creierul mai mult decât cititul unei cărţi
- Maşinile cu mai mult de trei pasageri vor avea prioritate în traficul bucureştean
- Legea mamelor a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor
- Mihaela Rădulescu a confirmat relaţia cu Dani Oţil
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Pompierii din Petrila dau 10 la sută din salariu pentru utilajul din dotare
Astazi, ora 06:28Garanţie din salariu pentru maşina de pompieri din dotare. O măsură greu de înţeles pentru unii angajaţi, dar foarte utilă, în viziunea şefilor unei unităţi de pompieri din Petrila, judeţul Hunedoara. Utilajul DE MARE...
- Un şofer de 19 ani a fost surprins în judeţul Vrancea cu 117 Km/h
- În satul Izvor, judeţul Mehedinţi, poliţiştii au descoperit un făt mort
- Corina Creţu: Criză, cuvântul de ordine la Summitul UE
- Cătălin Tolontan: Hagi: "Nu de Hagi avem nevoie!"
- Adrian Năstase: Sistemul de pensii pentru agricultori - noi detalii
- Răzvan Vintilescu: Te doare mintea! Lege de încurajat şpaga.
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 24 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 16.10 | 17.10 |
| Timişoara | 23 °C | 25 °C |
| Arad | 23 °C | 23 °C |
| Bacău | 22 °C | 18 °C |
| Braşov | 19 °C | 23 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 22 °C |
| Constanţa | 22 °C | 15 °C |
| . | ||
Curs valutar
| 1 EUR | 3,7869 RON |
| 1 USD | 2,7822 RON |
| 1 GBP | 4,8719 RON |
| 1 CHF | 2,4481 RON |
| 100 HUF | 1,4357 RON |
| 100 JPY | 2,7506 RON |
| 1 BGN | 1,9362 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









