Administraţia Cimitirelor le-a confirmat magistraţilor Judecătoriei Sectorului 5 că soţii Elena şi Nicolae Ceauşescu sunt înmormântaţi în locurile unde se află crucile cu numele celor doi.
Cu toate acestea, Administraţia Cimitirelor a explicat că nu poate demonstra acest lucru, întrucât cei doi nu figurează în evidenţele administraţiei ca fiind înhumaţi acolo.
Avocatul lui Valentin Ceauşescu, Haralambie Voicilaş, a declarat în faţa instanţei că instituţia a răspuns corect, însă magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au amânat judecarea pe fond a dosarului deshumării soţilor Ceauşescu, la solicitarea Ministerului Apărării, ai cărui consilieri juridici participă în perioada 21-23 martie la o adunare, în Sibiu.
Avocatul lui Valentin Ceauşescu a cerut instanţei respingerea cererii MApN, acordarea cuvântului pe fond şi amânarea pronunţării pentru ca instituţia să poată depune concluzii scrise, însă instanţa a apreciat că se impune acordarea unui termen pentru lipsă de apărare.
Procesul a fost început de Zoia Ceauşescu şi a fost continuat de fratele acesteia, Valentin Ceauşescu. Ei au solicitat Ministerului Apărării Naţionale să facă dovada că părinţii lor, Nicolae şi Elena, au fost înmormântaţi, după moartea lor din decembrie 1989, în Cimitirul Ghencea Civil. Pentru aceasta, ei au cerut deshumarea din mormintele de la Ghencea şi efectuarea unor expertize medico-legale asupra rămăşiţelor.
Foto NewsIn
Administraţia Cimitirelor susţine că soţii Ceauşescu sunt înhumaţi unde sunt crucile
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din JUSTIŢIE








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M