100ml costă 144 de euro, dar este o opţiune mult mai ieftină şi mai plăcută decât operaţia de implant de silicoane.
Femeile care se dau cu acest gel pe sâni în fiecare zi, timp de aproape două luni, vor avea bustul mai ferm, mai mare cu 2,5cm, iar pielea va avea mai puţine riduri.
Crema, denumită Boob Job, se vinde deja în Marea Britanie şi conţine substanţe chimice naturale care ar creşte numărul celulelor de grăsime din sâni.
Se pare că o mulţime de vedete folosesc deja acest tratament, printre care Scarlett Johansson, Victoria Beckham şi Kelly Brook.
Dar, în timp ce inventatorii săi promit că va revoluţiona viaţa femeilor cu un bust plat, medicii sunt destul de sceptici.
Dalia Nield, un chirurg estetician de la London Clinic, spune că este puţin probabil ca crema să crească bustul femeilor şi pune la îndoială informaţiile oferite de compania Rodial, care a creat gelul.
"Alte produse similare nu au funcţionat în trecut. Producătorii nu ne dau informaţii despre testele efectuate. Nu ne spun ingredientele exacte ale produsului şi cum pot ele creşte sânii", a spus doctorul, subliniind că produsul ar putea fi chiar periculos. "Trebuie să îi facem o analiză amănunţită", a spus Nield.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M