De luna viitoare spunem adio creditului cu buletinul. Începând cu luna septembrie, Banca Naţională a României introduce reguli mai aspre pentru creditul de consum.
Astfel, cei care vor face un împrumut direct din magazine vor fi nevoiţi să plătească un avans de 25 la sută din valoarea creditului sau să aducă garanţii. Potrivit noilor reglementări BNR, rata lunară trebuie să reprezinte cel mult 30 la sută din ceea ce rămîne după ce sunt achitate cheltuieli cum ar fi cele pentru întreţinere, curent sau telefon.
Reprezentanţii Băncii Centrale susţin că, odată cu noile restricţii, numărul creditelor de consum se va diminua, iar împrumuturile vor fi mai echilibrate. Companiilor de credit spun că noile norme nu vor aduce cu ele mari pierderi, şi că în scurt timp piaţa se va stabiliza.
Specialiştii pieţei financiare sunt de părere că instituţiile care acordau până acum credite cu buletinul vor găsi noi metode de a-şi păstra clienţii în continuare.
Noile norme BNR interzic persoanelor care au credite mari să se gireze reciproc. Mai mult, în cadrul unei familii membrii care au luat deja credite nu vor mai fi luaţi în calcul la stabilirea venitului total.
Ţi-a plăcut articolul? ADIO CREDIT CU BULETINUL
Sambata, 26 August 2006 05:49
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Pe aceeasi tema
- VALABIL ÎNCĂ O LUNĂ
Duminica, 03 Septembrie 2006 15:50 - De luni, intră în vigoare condiţiile aspre de creditare
Miercuri, 18 Octombrie 2006 15:26
Comentariile cititorilor
10. Gogu
Duminica, 03 Septembrie 2006 13:34
| Raspunde la comentariu
9. Marian
Luni, 28 August 2006 09:37
8. Corneliu Hututui
Duminica, 27 August 2006 00:46


7. mihaela
Sambata, 26 August 2006 22:26
6. F.LIX
Sambata, 26 August 2006 21:02
5. Ion Deleanu
Sambata, 26 August 2006 20:59
3. cristi
Sambata, 26 August 2006 16:24
2. sescu felix
Sambata, 26 August 2006 14:17
1. vali
Sambata, 26 August 2006 14:16
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Un apartament în Salt Lake City are acelaşi preţ ca unul din Slatina
Astazi, ora 11:52Preţul unui apartament de două camere, din zona semicentrală a Bucureştiului, a crescut de peste zece ori din 1990 şi până în prezent, iar confortul oferit de acest tip de locuinţă a rămas neschimbat sau chiar s-a diminuat.
Românii au salarii mai mari şi sacoşe la fel de goale
Astazi, ora 11:10Faţă de anul trecut, românii au venituri mai mari cu aproape 300 de lei. Din cauza preţurilor care au explodat într-un an de zile şi a facturilor tot mai mari, aceşti bani nu au fost suficienţi pentru acoperirea cheltuielilor.
Un părinte cheltuieşte lunar 100 de lei pentru cosmeticele unui bebeluş
Astazi, ora 04:05Spumante de baie, geluri, uleiuri de duş şi creme de corp sunt doar câteva dintre cosmeticele care nu le lipsesc bebeluşilor atunci când fac baie. Mămicile plătesc sute de lei în fiecare lună pentru a-i răsfăţa pe micuţi.
Comercianţii estimează că vânzările la rechizite vor creşte cu 30%
Astazi, ora 04:05Forfotă mare, sâmbătă, la raioanele cu rechizite. Înarmaţi cu multă răbdare, dar şi cu portofelele pline, părinţii au mers în marile magazine ca să pregătească ghiozdanele copiilor.
Ministrul Transporturilor este nemulţumit de modul de realizare a lucrărilor pe DN 6 Timişoara-Lugoj
Astazi, ora 04:06Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a vizitat, sâmbătă, mai multe obiective de infrastructură din judeţul Timiş şi a constatat mai multe neregului la lucrările efectuate pe DN 6 Timişoara - Lugoj.
Cele mai CITITE din Economie
- Euro a ajuns la cotaţia de 3,6059 lei (1052)
- BEI oferă României un miliard de euro pentru infrastructură (617)
- Un apartament în Salt Lake City are acelaşi preţ ca unul din Slatina (604)
- Agenţiile de turism au început să vândă pachete turistice pentru Crăciun şi revelion (499)
- Piaţa centrelor comerciale va ajunge la saturaţie în 2012-2013 (467)
Cele mai COMENTATE din Economie
- Euro a ajuns la cotaţia de 3,6059 lei (3)
- Un apartament în Salt Lake City are acelaşi preţ ca unul din Slatina (2)
- Compania de Drumuri a distribuit aproape 2,7 milioane de roviniete la nouă furnizori (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Mai multe familii de romi şi-au instalat corturile în curtea Spitalului Judeţean Arad ... ca să fie mai aproape de rudele internate
Astazi, ora 14:42Situaţie inedită la Spitalul Judeţean Arad. Mai multe familii de romi au amenajat ... corturi în curtea spitalului şi s-au cazat acolo, dornici să stea câteva zile. Nu în vacanţă. Oamenii au două rude internate şi vor să fie...
- Actorul Ilarion Ciobanu a încetat din viaţă
- Băsescu către românii din Italia: Vă aştept acasă în cel de-al doilea mandat
- Bolnavii de SIDA, homosexualii şi romii sunt cele mai discriminate categorii sociale din România. Cum comentaţi?
- Insula Ada Kaleh, paradisul locuit încă din Antichitate, scufundată pentru construirea Porţilor de Fier. VEZI GALERIE FOTO
- Madonna i-a dedicat Papei Benedict al XVI-lea melodia "Like a virgin"
- Un suporter a făcut infarct înainte de meciul România-Lituania. Imagini şocante!
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Handbal - Oltchim a ocupat locul 3 la memorialul Anita Kulcsar
- Bush mai are patru luni pentru a-l prinde pe Osama ben Laden "mort sau viu"
- Actorul Ilarion Ciobanu a încetat din viaţă
- Mai multe familii de romi şi-au instalat corturile în curtea Spitalului Judeţean Arad ... ca să fie mai aproape de rudele internate
- 13 morţi şi 30 de răniţi într-un accident rutier petrecut în Croaţia
- Curtea de Apel Bucureşti discută, pe 24 septembrie, cererea PRM de suspendare a votului uninominal
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 08.09 | 09.09 |
| Timişoara | 30 °C | 32 °C |
| Arad | 29 °C | 31 °C |
| Bacău | 32 °C | 31 °C |
| Braşov | 31 °C | 31 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 32 °C |
| Constanţa | 28 °C | 33 °C |
| Europa | 08.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 27 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 26 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6059 RON |
| 1 USD | 2,5318 RON |
| 1 GBP | 4,4666 RON |
| 1 CHF | 2,2715 RON |
| 100 HUF | 1,4934 RON |
| 100 JPY | 2,3812 RON |
| 1 BGN | 1,8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









