Adela Omar a revenit vineri dimineaţă în România. Ea a ajuns la aeroportul Henri Coandă cu o cursă de Damasc.
La câteva minute după ce a coborât din avion, Adela Omar a declarat, în exclusivitate pentru Realitatea TV, că în timpul călătoriei sale nu şi-a întâlnit soţul.
Ea a precizat că starea lui Omar Hayssam este foarte gravă şi că acesta urmează să fie operat pentru a treia oară de cancer într-o clinică din Liban.
Adela Omar a povestit vineri, la sosirea în ţară, că i-a trimis soţului ei, prin intermediul unor cunoştinţe calmantele pe care le-a luat cu ea la plecarea din România.
Adela Omar îşi cumpărase la plecarea din România un bilet de avion dus-întors pentru Liban valabil până pe 24 februarie. Femeia a revenit în ţară cu trei săptămâni mai devreme.
Ea a părăsit ţara pe 14 ianuarie, de pe Aeroportul Internaţional Otopeni. Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au declarat că soţia lui Omar Hayssam a plecat spre Beirut în condiţii legale.
Cei şapte copii ai lui Omar Hayssam au rămas în grija familiei. Potrivit rudelor, Adela Omar s-ar fi dus la soţul ei pentru a asista la o intervenţie chirurgicală.
Adela Omar mai încercase de două ori să plece din ţară, dar a fost oprită la aeroport, pentru că era însoţită de copii. Aceştia nu deţineau actele necesare pentru părăsirea României.
Adela Omar s-a întors în România
Vineri, 02 Februarie 2007 07:51
| Vot: |
0
|
| Video (2) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Divorţul din familia Omar, suspendat
Joi, 28 Decembrie 2006 16:09 - Fuga lui Hayssam
Vineri, 29 Decembrie 2006 09:25 - Adela Omar a plecat din România
Duminica, 14 Ianuarie 2007 11:01 - Sancţiuni în MAE din cauza Adelei Omar
Marti, 00 0000 00:00 - Adevărul: Mossadul nu e străin de fuga lui Hayssam
Miercuri, 21 Martie 2007 06:54 - Doi ani de la răpirea celor trei jurnalişti români în Irak
Miercuri, 28 Martie 2007 00:31 - Fuga lui Omar Hayssam, la comisia de control a SRI
Marti, 00 0000 00:00 - Adela Omar şi copiii săi pot pleca din România
Sambata, 12 Mai 2007 09:07 - Adela Omar, la un pas de a părăsi ţara
Luni, 13 August 2007 18:10
Comentariile cititorilor
2. ORACOLUL DIN GAGESTI
Vineri, 02 Februarie 2007 15:08
| Raspunde la comentariu
1. Ioana
Vineri, 02 Februarie 2007 09:22
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Dosarul Rodicăi Stănoiu cu CNSAS ajunge la Tribunalul Bucureşti
Astazi, ora 16:26Curtea de Apel Bucureşti a decis, astăzi, să trimită la Tribunalul Bucureşti dosarul în care fostul ministru al Justiţiei, Rodica Stănoiu, a contestat verdictul de poliţie politică dat de CNSAS.
Contrabandă cu ţigări în Munţii Maramureşului
Astazi, ora 14:29Contrabandă cu ţigări la 1.700 de metri altitudine. Poliţiştii de frontieră maramureşeni au descoperit ţigări de contrabandă în valoare de 100.000 de euro în munţii Maramureşului.
Procesele intentate de părinţii Elodiei Ghinescu au fost amânate
Astazi, ora 14:15Cele două procese intentate de părinţii avocatei Elodia Ghinescu, care trebuiau judecate astăzi, au fost amânate pentru începutul lunii noiembrie.
Procesul lui Romulus Mailat a continuat astăzi la Roma
Astazi, ora 13:46Astăzi a continuat la Roma, procesul lui Nicolae Romulus Mailat, românul de etnie romă, acuzat că la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut a tâlhărit-o, agresat-o sexual şi ucis-o pe italianca Giovanna Reggiani.
CSM precizează că numai adresele magistraţilor vor fi secrete nu şi declaraţiile lor de avere
Astazi, ora 13:21Pentru a treia oară, CSM s-a răzgândit în privinţa neconstituţionalităţii unor articole din legea de funcţionare a ANI, precizând astăzi, că a contestat doar caracterul public al datelor personale ale magistraţilor, adică...
Cele mai CITITE din Justiţie
- Moda asasinatelor comandate a ajuns şi în România (3072)
- CSM precizează că numai adresele magistraţilor vor fi secrete nu şi declaraţiile lor de avere (2089)
- Avocatul Ion Iordăchescu este noul decan al Baroului Bucureşti (1390)
- Vicepreşedintele Bundestagului german critică justiţia şi sistemul social din România (1378)
- Opt oameni din fotbal au fost trimişi în judecată pentru tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti în străinătate (1106)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- O reţea specializată în furturi din magazine în Austria a fost anihilată (3.76/5)
- PRM îşi va susţine cererea de anulare privind delimitarea colegiilor uninominale pe 28 octombrie (3.72/5)
- Opt oameni din fotbal au fost trimişi în judecată pentru tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti în străinătate (3.72/5)
- Moda asasinatelor comandate a ajuns şi în România (3.04/5)
- CSM precizează că numai adresele magistraţilor vor fi secrete nu şi declaraţiile lor de avere (2.64/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- CSM precizează că numai adresele magistraţilor vor fi secrete nu şi declaraţiile lor de avere (62)
- Vicepreşedintele Bundestagului german critică justiţia şi sistemul social din România (17)
- Moda asasinatelor comandate a ajuns şi în România (11)
- Avocatul Ion Iordăchescu este noul decan al Baroului Bucureşti (6)
- Numărul deţinuţilor din penitenciarele româneşti a scăzut, a anunţat ministrul Justiţiei (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat
- Anchetă la Serviciul de Ambulanţă Vaslui după ce o femeie a murit în salvarea care nu avea personal medical. Cum comentaţi?
- Gigi Becali către presă: Pentru că PNG este un partid serios, nu vreau să se dea în presă "ce voce frumoasă este Becali". VEZI VIDEO
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă
- Tăriceanu: Am intrat într-o sarabandă fără sfârşit a majorărilor salariale fără niciun fel de suport economic
- BNR a stabilit un curs de 3,94 lei pentru un euro
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Papa Benedict al XVI-lea vorbeşte despre criza financiară şi... Biblie
Astazi, ora 20:10Criza financiară actuală demonstrează că banii sunt o iluzie şi că o viaţă dusă în credinţa în Dumnezeu este mai bună decât una dedicată acumulării de bunuri materiale, a afirmă Papa Benedict al XVI-lea. Suveranul...
- Microsoft prelungeşte cu şase luni termenul de vânzare a licenţelor de Windows XP
- Ministerul moldovean al Justiţiei a blocat conturile Primăriei Chişinău
- Indicele Bursei din New York a atins cel mai mic nivel din ultimii 4 ani
- Marea Tireniană se transformă în acid
- Legea ce interzice nunţile în faţa blocurilor sau în corturi a fost adoptată pe articole de deputaţi
- Zlatan Ibrahimovic a marcat un gol senzaţional în Inter - Bologna 2-1 - VIDEO
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

| mai multe
| Romania | 07.10 | 08.10 |
| Timişoara | 21 °C | 21 °C |
| Arad | 21 °C | 18 °C |
| Bacău | 14 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 19 °C | 17 °C |
| Europa | 07.10 | |
| Atena | 24 °C | |
| Berlin | 14 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 7 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.941 RON |
| 1 USD | 2.9054 RON |
| 1 GBP | 5.1076 RON |
| 1 CHF | 2.5409 RON |
| 100 HUF | 1.5846 RON |
| 100 JPY | 2.8093 RON |
| 1 BGN | 2.015 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia













