Câștigătorii festivalului de eficiență în comunicare Effie România 2011, care vor fi anunțați la gala de pe 13 iunie, membrii juriului și reprezentanți ai comitetului de organizare vor fi prezenți în Music Club pentru a discuta cum au funcționat cele mai eficiente campanii ale anului trecut.
Câțiva dintre cei mai premiați strategic planneri din România au confirmat prezența la AdBreak #41, deocamdată doar în calitate de membri ai juriului: Răzvan Mătășel (Managing Partner, Arsenoaiei-Mătășel), Ștefan Chirițescu (Head of Planning, Graffiti BBDO), Victor Stroe (Strategic Planning Director, Leo Burnett) și Ioana Gheorghiță (Senior Strategic Planner, GMP).
Invitatul secțiunii de Inspirație este un jurnalist care și-a propus să facă lucruri ieșite din comun și acum conduce o revistă în care textele, pictorialele și până și reclamele ies din tipar, uneori chiar la propriu. Cristian Lupșa, editor la Decât o Revistă, va vorbi despre căutarea inspirației atunci când nu vrei să te conformezi, când vrei să faci ceva remarcabil, plin de substanţă, cu şanse să-i inspire pe alţii, de cele mai multe ori, aceştia fiind chiar oameni care lucrează în publicitate.
Ediția #41 AdBreak va fi moderată de Ana Militaru, redactor-şef IQads.
Pentru a participa la eveniment, doritorii se pot înscrie la adresa rezervari@IQads.ro.
Parteneri media ai evenimentului sunt: Q2M, 24FUN, Academia Caţavencu, MONEY.ro.
Organizat de IQads şi recomandat de Radio Guerrilla, AdBreak este singurul eveniment lunar dedicat industriei de publicitate şi marketing din România, care aduce în faţa pasionaţilor de publicitate şi a membrilor comunităţii IQads profesionişti importanţi ai industriei, percum şi dezbateri pe cele mai interesante subiecte din publicitatea românească.
Având o audienţă de 150.000 de unici lunar, IQads este cel mai important produs media dedicat industriei de comunicare din România, inclus în portofliul Blue Idea, din care face parte şi SMARK, comunitatea profesioniştilor în marketing din România.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M