Seara va începe cu rubrica de Inspiraţie, care îl va avea invitat pe Teo de la Club 99, membru al fostei trupe Deko, cel mai celebru şi cel mai îndrăgit om de stand-up comedy din România. Teo va vorbi despre cum se ţine la distanţă de oboseala profesională, având în vedere că are probabil cea mai longevivă carieră de stand-up din România. Cum îşi găseşte inspiraţia un artist care trebuie să facă oamenii să râdă aproape în fiecare seară, căutând permanent insight-uri relevante pentru publicul de stand-up şi schimbând periodic materialul, vom afla la AdBreak #40.
Va urma rubrica Debriefing, în cadrul căreia Silviu Nedelschi (Group Creative Director, Publicis România) şi Ruxandra Lupu (Senior Account Manager, Publicis România) vor povesti cum au lucrat la cele mai recente spoturi Orange: "Blind Date", Anniversary", "Best friend" şi "Hitchhiker". În cadrul aceluiaşi panel, Bogdan Gheorghiu (Creative Director, HyperActive) şi Alina Gruianu (Account Manager& Head of Unit, Initiative) vor povesti despre contribuţia agenţiilor lor la comunicarea Orange în România.
Panelul central al serii, Talk of the Month, va analiza campaniile care au scopul de a convinge consumatorii să-şi mute creditul de la o bancă la alta, pentru diverse avantaje sau să-şi mute mai multe credite de la bănci diferite la una singura. E vorba de campaniile pentru creditele de refinanţare. În ce mod şi-au propus să atragă clienţii altor bănci, cât de important e rolul publicităţii şi cât de mult au reuşit să contribuie agenţiile în „războiul refinanţărilor”, dar şi cum se integrează aceste campanii în comunicarea generală a fiecărei banci, vor dezbate: Bogdan Naumovici (Creative Director, 23) despre Unicredit, Liviu David (Creative Director, Next Advertising) despre Banca Transilvania, Bogdan Costin (Group Creative Director, Tempo) despre BCR, Cristina Popescu (Senior Copywriter, Grey) despre Bancpost, Vlad Molico (Senior Art Director, Saatchi & Saatchi) despre Raiffeisen Bank.
Editia #40 AdBreak va fi moderată de Ana Militaru, Redactor-Şef IQads. Pentru a participa la eveniment, doritorii se pot înscrie la adresa rezervari@IQads.ro. Parteneri media ai evenimentului sunt: Q2M, 24FUN, Academia Caţavencu, MONEY.ro.
AdBreak este un eveniment IQads, recomandat de Radio Guerrilla. AdBreak este singurul eveniment dedicat industriei de publicitate şi marketing din Romania, care îşi propune, ediţie de ediţie, să aducă în fata pasionaţilor de publicitate, a membrilor comunităţii IQads pe cei mai importanţi profesionişti ai industriei şi să propuna spre dezbatere temele de actualitate din publicitatea românească.
Despre IQads
Având o audienţă de 150.000 de unici lunar, IQads este cel mai important produs media dedicat industriei de comunicare din România. IQads este o marcă a Blue Idea. Din portofoliul companiei Blue Idea face parte şi SMARK, comunitatea profesionistilor în marketing din România.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M