Şase persoane într-o cameră, copii şi adulţi laolaltă. Toţi trăiesc de azi pe mâine şi stau cu frica în sân că oricând pot rămâne fără un acoperiş deasupra capului. Sunt doar câţiva dintre miile de oameni fără casă din România, care stau în adăposturile autorităţilor. Numai că acestea sunt puţine şi supraaglomerate. Iar de locuinţe sociale nici nu poate fi vorba. În Bucureşti, spre exemplu, primăria a cumpărat până în prezent doar 200.

Familia Mateescu stă cu cei patru copii în cel mai mare adăpost din Capitală, de pe Şoseaua Odăii. În Centrul Odăii locuiesc peste 450 de persoane, iar capacitatea este cu mult depăşită.

Povestea tuturor începe cu acelaşi cuvânt - sărăcia. Şase luni este termenul în care autorităţile îi găzduiesc pe cei fără adăpost. De aici şi până în stradă nu mai este decât un singur pas.

Oficial, în Capitală există 1500 de oameni fără adăpost. Unul dintre ei este Costică Popescu, veteran de război. Are 87 de ani, iar de trei ani, stă într-un cort. Acolo îi şi aduce poştaşul pensia, de trei milioane de lei. Costică nu vrea decât o cămăruţă unde să îşi ducă zilele.