Senatorul liberal Norica Nicolai îl acuză pe Teodor Stolojan că atacă PNL din poziţia de consilier prezidenţial. Vicepreşedintele comisiei de apărare din Senat mai spune că Stolojan nu a venit cu niciun proiect pentru a încerca să sprijine Guvernul.

"Teodor Stolojan, atacând permanent, dintr-o postură care, în mod normal nu i-ar fi permis să atace, pentru că, a rămâne consilier prezidenţial şi a face politică activă de implicare în activitatea unui partid al cărui membru este, spune foarte mult despre maniera în care-şi onorează mandatul de consilier prezidenţial. Eu, să fiu în locul preşedintelui, n-aş accepta un asemenea comportament. Dar, probabil, domnul Stolojan a avut de finalizat un proiect politic pe care l-a ratat. Din punctul nostru de vedere, nu este nicio pierdere", a declarat Norica Nicolai.