Bolnavii de la Institutul de Boli Cardiovasculare Profesor dr. C.C. Iliescu din Capitală, care aşteaptă montarea unui cateter pe inimă nu mai pot beneficia de intervenţia chirurgicală. Activitatea laboratorului de cateterism este blocată în acest moment din cauza unui furt.

Duminică noaptea, hoţii au pătruns la etajul doi al spitalului şi au sustras mai multe calculatore care făceau parte din echipamentul necesar intervenţiilor chirurgicale pe cord.

Hoţii au pătruns în laboratorul de cateterism al Institutului de Boli Cardiovasculare printr-o terasă aflată la etajul 2. Medicii spun că au descoperit furtul abia în această dimineaţă. Acum activitatea laboratorului este practic blocată.

"Este un laborator de ultimă generaţie unde se fac tot felul de proceduri de cardiologie invazivă. Sunt proceduri de care depind viaţa pacienţilor. Aparatele furate sunt indispensabile. În momentul de faţă acest laborator nu poate funcţiona", a declarat dr. Dan Deleanu, şef de laborator.

Reprezentanţii institutului spun că nu ştiu în cât timp vor putea înlocui apartura furată. Pacienţii care au nevoie de montarea unui cateter pe inimă vor trebui să aştepte până când spitalul va cumpăra calculatoare noi.

Furtul de la laboratorul Institutului C.C. Iliescu nu este singurul, medicii spun că numai în ultimii cinci ani hoţii au pătruns de mai multe ori şi în alte secţii ale spitalului. La Institutul de Boli Cardiovasculare erau operaţi zilnic 30 de pacienţi şi în cele mai multe cazuri, intervenţiile chirurgicale erau făcute în sistem de urgenţă.