Ministrul Boagiu promitea, la începutul lui 2011, 117 kilometri de autostradă, acesta fiind mai degrabă un an al atribuirilor de contracte decât unul cu tăieri de panglici.
O altă promisiune a ministrului, este cea legată finalizarea Autostrăzii Soarelui.
"Vestea bună este că lucrările pe Cernavodă-Medgidia au început, ceea ce înseamnă că decizia pe care am luat-o, aceea de a rezilia contractul cu firma Colas, nu numai că a fost o decizie foarte bună din punct de vedere financiar, pentru că oferta câştigătoare a fost cu 60 de milioane euro mai ieftină, dar iată că şi lucrările se execută în grafic, iar anul viitor, undeva în vară, vom putea circula pe o cale pe acest tronson, exact aşa cum am promis", a declarat Anca Boagiu.
Realizările ministrului nu sunt, totuşi, nici la jumătate din ceea ce se promitea. În total, au fost inauguraţi în 2011 53 de kilometri de autostradă: 21 pe Autostrada Soarelui, inauguraţi, e drept, de două ori, după finalizarea fiecărui sens, şi 32 pe Autostrada Arad - Timişoara.
La sfârşitul lunii iulie, Anca Boagiu şi premierul Emil Boc au tăiat panglica la noul tronson finalizat pe A2, cu o lungime de 21 de kilometri. Era însă funcţional doar pe un sens, astfel că după două luni, după ce au fost finalizate lucrările şi la celălalt sens, tronsonul a fost inaugurat din nou.
De asemenea, în decembrie 2011, a fost inaugurată Autostrada Arad - Timişoara, cu o lungime de 32 de kilometri. Cea mai improtantă promisiune dneîndeplinită a ministrula a fost însă autostrada Bucureşti - Ploieşti, care ar fi trebuit finalizată luna aceasta, însă va fi deschisă cel mai probabil abia în aprilie 2012.
Ministrul Boagiu a reuşit să treacă şi peste moţiunea Opoziţiei intitulată "Panglicile ministrului Boagiu" referitoare la gradul redus de absorbţie a fondurilor europene şi la faptul că, în pofida promisiunilor Guvernului Boc, s-au construit foarte puţini kilometri de autostradă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M