Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Acordarea Nobelului pentru pace lui Ahtisaari este scandaloasă, afirmă ministrul sârb de Externe

Ministrul sârb de Externe, Vuk Jeremici, a calificat sâmbătă drept "scandaloasă" acordarea premiului Nobel pentru pace fostului preşedinte finlandez Martti Ahtisaari, respins în Serbia pentru rolul său de mediator în dosarul Kosovo, relatează AFP.

Foto: huffingtonpost.co
Foto: huffingtonpost.co

"Personal, cred că decizia este scandaloasă", a spus ministrul, citat de cotidianul Vecernje novosti.

Oficialii sârbi nu au spus mai nimic până acum despre acest aspect, discreţia exagerată reflectând sentimentele faţă de Martti Ahtisaari şi rolul pe care l-a avut în dosarul Kosovo.

Considerat în Serbia ca fiind de partea kosovarilor albanezi, "crucificat" de presa sârbă, Ahtisaari nu a reuşit să obţină un acord între sârbi şi albanezi pe tema unui nou statut pentru Kosovo. El a trebuit să se resemneze, iar în februarie Kosovo şi-a declarat independenţa.
Ziarul publică un interviu cu Jeremici, în care acesta reiterează că guvernul său se va consacra "altor priorităţi de politică externă" după votul de miercuri din Adunarea Generală a ONU.

Jeremici a spus deja că sesizarea Curţii Internaţionale de Justiţie pe tema independenţei Kosovo, decisă de Adunare la cererea Serbiei, permite Belgradului "să avanseze în alte priorităţi strategice, mai ales integrarea europeană".

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro