Guvernul va lua astăzi în discuţie aprobarea acordului între partea română şi cea ungară, cu privire la controlul traficului de frontieră rutier şi feroviar.

Pe agenda Palatului Victoria se află şi actul normativ privind realizarea programului de dezvoltare rurală a rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, pentru următorii doi ani. Programul urmăreşte reconstrucţia ecologică în complexele din Delta Dunării şi dezvoltarea turismului în zonă.

Tot astăzi, este posibil ca Guvernul să discute şi despre implementarea programului de furnizare a produselor alimentare către persoanele defavorizate. Nu în ultimul rând, va fi analizat şi actul normativ privind modul de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului.