Preşedintele palestinian, Mahmud Abbas, a convenit cu liderii Hamas, să preia controlul forţelor de securitate după constituirea noului parlament, la 16 februarie. Mişcarea integristă Hamas este câştigătoarea alegerilor care au avut loc anul acesta pe data de 25 ianuarie.

Întâlnirea, care s-a desfăşurat în cadrul complexului prezidenţial din Fâşia Gaza, este prima dintre cele două conduceri politice ale palestinienilor, după alegerile care au trezit îngrijorarea Israelului şi Statelor Unite, privind negocierile de pace din Orientul Mijlociu.

Liderii Hamas, care se văd acum puşi în situaţia de a-şi asigura sprijin financiar numai de la comunitatea arabă, după suspendarea ajutoarelor israeliene şi occidentale acordate Autorităţii Palestiniene, au declarat că platforma lor politică în ceea ce priveşte statul-evreu nu se va schimba.

"Nu am discutat cu preşedintele Abu Mazen despre recunoaşterea Israelului, deoarece israelienii nu recunosc nici unul din interesele noastre naţionale. Ca urmare, agenda noastră politică, pentru care ne-a votat majoritatea poporului palestinian, rămâne aceeaşi", a spus unul dintre liderii Hamas.


La rândul său, unul dintre consilierii preşedintelui Abbas a declarat că nu există îndoială că orice viitor guvern palestinian va trebui să continue linia politică a cabinetelor anterioare.
"Este o politică generală, care a fost stabilită acum mulţi ani, de către Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei. Am căzut de acord atât asupra unor principii, cât şi asupra Declaraţiei de la Cairo, semnate de toate facţiunile palestiniene", a spus acesta.

Mişcarea Hamas a mai precizat că dacă Israelul nu îi va elibera din închisori, până la 16 februarie, pe militanţii care au fost aleşi în noul legislativ palestinian, va solicita instalarea unui sistem de videoconferinţă pentru ca aceştia să poată participa la deliberări.