Sotul meu este inginer de profesie… il iubesc pentru faptul ca este echilibrat. Imi place sentimentul pe care il am de fiecare data cand ma ia in brate, ma simt in siguranta intre bratele lui puternice.
Trei ani de relatie si doi ani de casatorie… si acum, trebuie sa recunosc, ma simt putin ciudat cand ma gandesc la noi doi. Motivele pentru care il iubeam inainte s-au transformat acum in cauza nelinistilor mele.
Sunt o femeie sentimentala si extrem de sensibila atunci cand vine vorba de relatia mea cu el si sentimentele pe care i le port. Tanjesc dupa momente romantice asa cum un copil tanjeste dupa bomboane.
El este complet opusul meu, nu este deloc sensibil si nu reuseste sa imi ofere momente romantice. Aceste lucruri ma descurajeaza.
Intr-o zi… am hotarat sa ii spun decizia mea – imi doream sa divortez.
“De ce?” – m-a intrebat el.
“M-am saturat… nu cred ca exista motive pentru orice problema din lume.” – i-am raspuns.
Din acel moment nu mi-a mai zis nimic. A fost tacut toata noaptea, parea sa se gandeasca la ceva profund. Fuma tigara dupa tigara. Ma simteam dezamagita, nu intelegeam de ce nu se poate exprima in fata mea…. Daca nici macar nu poate discuta cu mine, atunci ce rost mai are sa fim impreuna? – imi ziceam.
Apoi, dintr-o data, m-a intrebat: “Ce pot face pentru a te razgandi?”
Intr-adevar, este dificil sa schimbi o persoana… si cred ca am inceput sa imi pierd increderea in el. Privind adanc in ochii lui, am raspuns incet: “Aici este intrebarea… daca poti raspunde la ea si imi poti convinge inima… ma voi razgandi. Sa spunem ca vreau o floare situata pe varful unui munte… amandoi stim ca ruperea acestei flori va cauza moartea ta… o vei mai face pentru mine?”
“Iti voi da raspunsul maine.” – mi-a spus el cu o voce aproape tacuta.
Mai multe pe Kudika.ro.
