Accidentul aviatic, pe prima pagină a ziarelor străine
Tragedia aviatică în care a murit o bună parte din elita politică a Poloniei este, invariabil, pe prima pagină a marilor publicaţii internaţionale.
The New York Times titrează: Catastrofa aeriană de ieri ar putea răci din nou relaţiile Poloniei cu Rusia. Trista ironie a sorţii, scrie prestigiosul cotidian american, a făcut ca tragedia să se producă tocmai cînd Polonia şi Rusia păreau să se fi reconciliat, în sfîrşit, în privinţa masacrului de la Katyn din 1940.
Chiar şi jurnaliştii de la televizor sunt în lacrimi. Este titlul sub care cotidianul francez le Monde adună mărturii şi imagini cutremurătoare, publicate pe bloguri, despre o tragedie care, scrie ziarul citat, a transformat palatul prezidenţial din Varşovia în ceea ce a fost palatul Buckingham la moartea prinţesei Diana.
Wall Street Journal analizează impactul teribil al catastrofei de lîngă Smolensk asupra scenei politice a Poloniei. Campania electorală pentru prezidenţiale, care va începe peste două săptămâmni, va sta sub semnul tragediei, scrie ziarul american. Publicaţia consideră că moartea lui Lech Kaczynski forţează dreapta conservatoare să caute un candidat de rezervă.
The Daily Telegraph notează condoleanţele transmise polonezilor de întreaga scenă politică britanică şi, în primul rînd, de regină. Catastrofa îi va pune pe jar, pur şi simplu, pe amatorii de teorii ale conspiraţiei, mai scrie ziarul citat.
Nu în ultimul rând, Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie despre defunctul lider polonez că, fără să iubească nici Germania, nici Uniunea Europeană, a reuşit să nu transforme resentimentele polonezilor faţă de nemţi în isterie naţională.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...
Mesajele telespectatorilor se vad la Realitatea TV
Un avion a iesit de pe pista la Craiova
Imagini needitate de la incidentul aviatic de...
NO COMMENT - In realitate esti mai bun








Feedback

