Accident tragic pe lacul Siutghiol, din localitatea constănţeană Ovidiu. Doi tineri au murit înecaţi, iar unul a ajuns la spital în şoc hipotermic, deoarece gheaţa pe care aceştia patinau s-a rupt. Alţi trei adolescenţi au reuşit să se salveze.

Martorii spun că adolescenţii se jucau pe gheaţă când aceasta a cedat. Unul dintre ei ar fi fost salvat de un poliţist comunitar aflat în zonă, un altul a fost, de asemenea, scos din apă şi transportat în şoc hipotermic, cu ambulanţa la Spitalul Judeţean, iar un al treilea s-a salvat singur şi ar fi fugit. Scafandrii i-au scos pe doi dintre minori, care nu au mai putut fi salvaţi, după ce au stat două ore în apa îngheţată.

Pompierii constănţeni au fost alertaţi, luni dimineaţă, pentru salvarea unui grup de copiii aflat în pericol de înec pe un lac din localitatea Ovidiu. La faţa locului au fost trimise două autospeciale şi scafandrii care au încercat să îi găsească pe copii.

Acesta este al doilea accident care are loc pe lacul Siutghiol, de la începutul anului. În urmă cu o săptămână, gheaţa a cedat sub un bărbat care se plimba pe lac şi acesta a murit.