Cursele de viteză cu maşini puternice fac din nou victime. La Timişoara, un tânăr a murit marţi seară, iar altul a ajuns la spital în stare gravă, după ce maşina pe care o testau şi o conduceau cu viteză foarte mare s-a înfipt într-un copac.

Accidentul s-a produs imediat după miezul nopţii, într-un cartier de la marginea oraşului, unde tinerii organizează de obicei curse clandestine. Doi tineri au vrut sa testeze puterea maşinii cumpărate din Austria. Şoferul nu a putut stăpâni însă maşina, iar bolidul s-a izbit violent de un copac. Impactul a fost fatal pentru şofer, care a murit pe loc.

"Se pare că este imprudenţă în conducere. De pe urma acestuia a rezultat, se pare, decesul conducătorului auto, iar pasagerul din dreapta se află la spital în stare gravă", spune Adrian Suciu, agent Poliţia Rutieră.

Celălalt tânăr a fost transportat la spital. Oamenii care locuiesc în zonă spun că nu este primul accident care se produce în cartier, din cauza curselor de maşini. Poliţiştii au deschis o anchetă.