Printre automobilele care au participat la trafic se află şi un microbuz plin cu călători, cauzele probabile ale accidentului fiind ceaţa densă şi poleiul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, Cristina Duţă, accidentul petrecut pe DN 2 E 85, în localitatea Goleşti, judeţul Vrancea, a fost semnalat la ora 9.15, scrie Mediafax.
Din primele informaţii, în accidentul petrecut, cel mai probabil, din cauza ceţii dense şi a poleiului, au fost implicate 17 maşini, între care şi un microbuz plin cu călători, zece autovehicule fiind grav avariate.
În urma accidentului, trei persoane, între care şi un bărbat de 70 de ani, au fost rănite, fiind transportate cu ambulanţele la spital.
Circulaţia pe DN 2 E 85, în localitatea Goleşti, unde s-a produs accidentul în lanţ, se desfăşoară pe un singur fir, în condiţii extrem de anevoioase.
Din primele date, accidentul a fost provocat de un autoturism Nissan, care nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil acoperit cu polei şi vizibilitate redusă din cauza ceţii. Potrivit poliţiştilor, maşina a alunecat şi s-a poziţionat de-a curmezişul şoselei, iar ceilalţi participanţi la trafic nu au mai putut evita impactul.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M