Un accident grav a avut loc la intrarea în localitatea Cristian din judeţul Braşov. Un autobuz care circula regulat pe ruta Braşov - Măgurele a fost lovit în plin de un tren. Şase persoane au fost rănite, autobuzul a fost rupt în două, iar autotrenul a deraiat. Oamenii care se aflau în autobuz au scăpat ca prin minune şi au fost transportate la spital.
"Din primele cercetări nu sunt în stare gravă aceste persoane întrucât au ieşit pe picioarele lor din acel autobuz. A fost un impact destul de puternic, autobuzul s-a rupt în două", a declarat şeful ISU Braşov.
Accidentul s-a produs la o trecere de cale ferată semnalizată. Vizibilitatea era redusă în zonă din cauza ceţii.
Poliţiştii care au sosit la locul accidentului au decis că şoferul autobuzului a fost singurul vinovat.
"Din primele verificări rezultă că un autobuz aparţinând regiei Braşov care efectua o cursă regulată în condiţii de ceaţă densă nu s-a asigurat corespunzător la trecera la nivel cu calea ferată şi a fost surprins de un autotren, o cursă regulată Braşov - Zărneşti", a declarat Claudiu Tămârjan, şeful Poliţiei Rutiere Braşov.
Şoferul riscă acum să se aleagă cu dosar penal pentru vătămare corporală.
De asemenea, circulaţia feroviară pe secţia neinteroperabilă Bartolomeu - Zărneşti (administrată de SC Regiotrans) a fost întreruptă, informează Compania Natională de Căi Ferate "CFR" SA. Trenul va fi repus pe şine cu mijloacele de intervenţie ale operatorului privat de transport feroviar. CNCF CFR SA informează că nu este afectată circulaţia trenurilor care aparţin operatorului naţional de transport feroviar - SNTFC CFR Călători.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M