Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Accident grav în Caraş Severin: două tiruri s-au ciocnit, unul dintre şoferi a murit

Accident teribil aseară, în Caraş Severin. Două autotrenuri, unul încărcat cu textile, celălalt cu autoturisme s-au ciocnit pe Drumul European 70, în localitatea Mehadia. Şoferul unuia dintre tiruri, un bărbat bulgar a murit pe loc.

Două autotrenuri au intrat în coliziune, pe E70, în localitatea Mehadia
Două autotrenuri au intrat în coliziune, pe E70, în localitatea Mehadia / FOTO: REALITATEA TV

Accidentul s-a produs după lăsarea întunericului. Şoferul tirului care transporta autoturisme nu a mai putut controla vehiculul într-o curbă. Remorca a intrat în derapaj şi a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit cu tirul din bulgaria.

Tirul încărcat cu textile s-a lovit de o maşină aflată pe platformă, pe care a făcut-o zob şi a aruncat-o pe carosabil, apoi a ricoşat în şanţul de pe marginea drumului. Câţiva martori au încercat să-l scoată din cabină pe şoferul bulgar.

Au reuşit doar pompierii de la descarcerare. Şapte dintre maşinile aflate pe platformă au fost avariate. Mare parte din încărcătura de textile s-a împrăştiat pe şosea.

Poliţiştii spun că şoferul autotrenului înmatriculat în România e vinovat de accident.

În urma accidentului circulaţia a fost blocată pe DE 70 timp de patru ore şi a fost deviată printr-o parcare din localitatea Mehadia.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro